Municipalitatea ploieșteană derulează, în această perioadă, o serie de lucrări de reparații curente la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat și al creșelor din oraș, informeaza Primaria Ploiești.
Conform unui comunicat de presa emis de institutie, anul acesta, pentru execuția lucrărilor de reparații curente la unitățile de învățământ preuniversitar de stat și reparații creșe, a fost alocată suma de 6.000 mii lei.
Astfel, prin Direcția Tehnic, Investiții a Primăriei Municipiului Ploiești, se derulează activități de reparații curente la următoarele unități de învățământ, după cum urmează:
▪ Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” - amenajare cabinet stomatologic;
▪ Colegiul Național ”AL. I. Cuza” - reparații traseu alimentare cu apă;
▪ Școala Gimnazială „Ioan Grigorescu” - reparație fațadă;
▪ Școala Gimnazială ”Anton Pann”- reparație canalizare;
▪ Grădinița cu program prelungit ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril’’ (inclusiv Creșa Upetrom) - reparație fațadă;
▪ Grădinița cu program prelungit „Licurici”- refacere fațadă;
▪ Grădinița cu program prelungit nr.47 - reparație loc de joacă;
▪ Grădinița cu program prelungit nr.33 - reparație loc de joacă.
De asemenea, o serie de lucrări similare, demarate în luna martie 2022, au fost finalizate, luna aceasta, la nivelul mai multor colegii, licee, școli gimnaziale și grădinițe ploieștene, astfel:
✓ Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” - înlocuire jgheaburi și hidroizolații parțiale.
✓ Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” - reparație instalație încălzire;
✓ Colegiul „Spiru Haret” - reparație instalații sanitare și electrice;
- reparație parter - igienizare și placare cu gresie și faianță parter cămin (spălătorie, călcătorie, uscătorie, grup sanitar, camera de reforma, anexe);
✓ Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” - reparații cabinet medical.
✓ Liceul Tehnologic „1 Mai” - refacere hidroizolație cantină;
✓ Școala Gimnazială „Toma Caragiu” - refacere gard;
✓ Școala Gimnazială „Sf. Vineri” din str. Poștei: - refacere hidroizolație;
- refacere trotuar gardă clădire;
✓ Școala Gimnazială “Nicolae Simache” - reparație fațadă;
✓ Școala Gimnazială „Rareș Vodă” - refacere gard;
✓ Școala Gimnazială „Elena Doamna” - reparație fațadă curte interioară;
✓ Grădinița cu program normal „Sf. Stelian” - reparație parțială acoperiș și fațadă;
✓ Grădinița „Crai Nou” str. Bobâlna nr.26 - reparație instalație apă;
✓ Grădinița „Nichita Stănescu” - refacere gard;
✓ Grădinița cu program prelungit nr.47 - refacere hidroizolație;
✓ Grădinița cu program prelungit „Licurici” - reparații pluviale/hidroizolații parțiale;
- reparație loc de joacă;
✓ Grădinița cu program normal „Cheița de Aur” - reparație loc de joacă.
Reprezentantii primariei reamintesc faptul că, în acest context, municipalitatea derulează, în prezent, și investiții asigurate din fonduri europene, menite să modernizeze și să crească gradul de confort la nivelul unităților de învățământ ploieștene, respectiv:
• Construire sediu nou – Grădinița cu program prelungit nr. 38 din strada Poștei nr. 23;
• Construire sediu nou Grădinița cu program normal - Aleea Laurilor;
• Eficientizare energetică la Grădinița cu program prelungit „Mucenic Mina”;
• Eficientizare energetică la Școala Gimnazială “George Coșbuc”.
Primăria municipiului Ploiești va continua să acorde prioritate bugetară investițiilor și lucrărilor curente desfășurate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat, din orașul nostru, așa încât, să se îmbunătățească permanent infrastructura școlară și să se optimizeze condițiile necesare procesului de educație.