FOTO Noi descoperiri în urma unor cercetări arheologice în Târgșoru Nou

11 Oct 2021 11:32
La începutul toamnei, o echipă coordonată de către cercetătorul Alin Frînculeasa de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a derulat cercetări arheologice pe raza localității Târgșoru Nou, coumuna Ariceștii Rahtivani (jud. Prahova), anunță Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova.
A fost cercetat în regim de săpătură arheologică preventivă un tumul construit din pământ, datând de la începtutul epocii bronzului (aproximativ 2850-2600 î.Hr.).
”Având forma unor movile cu înălțimi cuprinse între 1-5 metri, tumulii sunt prezențe vizibile în peisajul de câmpie aflat de o parte și de alta a șoselei care leagă Ploieștiul de Câmpina. Aceste construcții sunt morminte funerare ridicate în epoca bronzului într-o perioadă aflată între 3300 și 2500 î.Hr”, a transmis cercetătorul dr. Alin Frînculeasa.
Tumulul de la Târgșoru Nou avea diametrul de circa 30 de metri și înălțimea de circa un metru. Intervenția arheologică a urmărit salvarea acestui sit prin cercetarea integrală și recuperarea informațiilor de natură istorică, dar și a patrimoniului arheologic.
”La baza tumulului se afla săpată groapa funerară în care era așezat un copil, depus conform ritualului specific epocii, adică dorsal cu membrele inferioare strânse și căzute în lateral. În zona craniului, dar și pe calotă au fost identificate urme de ocru roșu (vopsea naturală). Înmormântarea unui copil într-un tumul a cărui construcție implica mult efort și coeziune socială arată importanța acestei persoane, dar și a familiei sale în cadrul comunității din care provenea.
Având o vechime mai mare de cinci milenii și origini în stepa de la nordul Mării Negre, astfel de monumente funerare împânzesc zonele joase de câmpie”, a mai precizat dr. Alin Frînculeasa.
În județul Prahova sunt identificați peste 600 de tumuli. În ultima perioadă, datorită dezvoltării zonei aflate la nord de municipiul Ploiești, au fost cercetate 30 de astfel de situri dipsuse pe raza localităților Ariceștii Rahtivani, Păulești, Blejoi, Ploieşti, Târgșoru Nou, Târgșoru Vechi, Nedelea, Strejnicu. Au fost descoperite numeroase morminte cu inventare spectaculoase, instituția din Ploiești fiind deținătoarea celui mai important patrimoniu legat de acest fenomen funerar.
foto Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677