FOTO/VIDEO - Încă șapte săli de operație, modernizate la Spitalul Județean de Urgență Ploiesti/ Iulian Dumitrescu: Practic, avem 13 săli noi, sunt cele mai moderne din țară!
Ultimele șapte săli modernizate din cadrul blocului operator al Spitalului Județean de Urgență "Dr. CONSTANTIN ANDREOIU" Ploiesti, cea mai mare unitate medicală din județul Prahova, au fost inaugurate astăzi. Aceste spații sunt acum dotate cu echipamente medicale moderne, care vor îmbunătăți semnificativ capacitatea de intervenție și tratament oferită pacienților.
”Astăzi am inaugurat șapte săli de operație, am inaugurat șase anul trecut. Practic, avem 13 săli de operații noi, sunt cele mai moderne spli de operații din țară. O investiție de peste 11 milioane de euro. Investiția a fost făcută în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova și OMV Petrom și le mulțumesc din suflet în numele prahovenilor. Practic, prin această investiție, eu spun că OMV Petrom arată că îi pasă de prahoveni că face parte din comunitatea noastră și că OMV Petrom vrea să ajute prahovenii și pe cei care pe care noi îi reprezentăm. Eu mă bucur foarte mult, îi spuneam și domnului director înainte că, atunci când vine cineva din alt județ, din București, la noi, în Ploiești și simte mirosul acela de petrol, strâmbă din nas, dar noi nu strâmbăm din nas. Pentru mine, e mirosul din copilărie, pentru mine, e mirosul din liceu și pentru noi, prahovenii, practic rafinărie și tot ce înseamnă OMV Petrom este acasă. Mă bucur mult că OMV s-a hotărât să fac asta. (...) Astea 13 săli operații sunt doar un început, pentru că, atunci când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, mă enerva foarte tare un lucru, dde fapt mă enervau mai multe lucruri, dar foarte tare mă enerva povestea asta cu spitalul și că trebuie să fugi la București să te tratezi. Problemele sunt multe și nu se pot rezolva de azi pe mâine, dar, am început cu sălile de operații, avem investițiile de la neurochirurgie, la ambulatoriu”, a declarat Iulian Dumitrescu - președinte al Consiliului Județean Prahova și al PNL Prahova.
”Astăzi, după ce se vor strânge toate probele necesare, vom stabili exact un calendar. Probabil în 48 de ore, probele ies de la laborator și în măsura în care acestea vor fi negative la orice fel de germeni putem să începem, să zicem de luni, activitatea chirurgicală în toate sălile. Evident că voi avea ca prioritate secțiile care au o aglomerație foarte mare să le dau spațiile cele mai multe. Adică, mă refer la secția de chirurgie II în principal, pentru că este secția fanion a spitalului și la secția de neurochirurgie, care este secția cu indicatorul cel mai mare.”, a preciza Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență "Dr. CONSTANTIN ANDREOIU" Ploiesti.
De când au fost date în folosință primele șase săli de operații, în ianurie 2023, medicii de la Ploiești au avut aproximativ 6000 de intervenții chirurgicale în acestea.
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări.
Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!!
Doamne, ajută-ne!!!