Un tânăr de 24 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor după ce a furat două telefoane mobile și un portofel ce conținea documente și bani, atacul fiind dat la ferma la care tocmai se angajase.
Pe 19 martie, bărbatul bănuit de comiterea faptei s-a prezentat la o fermă din Valea Doftanei, dorind să lucreze. La data de 21 martie a.c., profitând de un moment de neatenție din partea administratorului fermei, bărbatul ar fi sustras din camera în care locuia două telefoane mobile și un portofel ce conținea suma de 3.700 de lei, dar și mai multe documente, creând astfel un prejudiciu total de 4.200 de lei. Administratorul este și cel care a alertat polițiștii.
Potrivit IJP Prahova, în urma verificărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată ca fiind un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în județul Alba.
În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
foto ilustrativ magazinsalajean.ro