Grădinița cu Program Normal Albești-Paleologu, dotată anul acesta cu mobilier nou și echipamente IT

14 May 2024 21:32
Primăria comunei prahovene Albești-Paleologu au obținut finanțare pentru investiții la Grădinița cu Program Normal din localitate. De la începutul acestui an, copiii unității de învățământ beneficiază de săli complet mobilate și dotate cu echipamente IT.
”Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cu sprijinul Gal Meleagurile Cricovului, s-au achiziționat dotări de tip mobilier (mese, scaune, vestiare, dulapuri, catedră , scaun catedră) tablă magnetică, luminator, flipchart și echipamente IT ( dispaly interactiv, tablete, laptop, videoproiector, imprimantă) pentru cele două săli de clasă. Valoarea proiectului a fost de 38.035,02 euro.
Ne dorim ca ai noștri copiii să aibă parte de un mediu care să ofere un nivel înalt al calității în exercitarea procesului educativ.
Vom continua modernizarea tuturor unităților prin Programul Național de Redresare și Reziliență, componenta C15, iar conform contractului de finanțare pe care îl are UAT Albești Paleologu, se vor dota cu mobilier și echipamente IT toate unitățile școlare”, au transmis reprezentanții Primăriei Albești-Paleologu.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677