Un grav accident rutier s-a produs, în această dimineață, pe un drum din comuna prahoveană Gura Vitioarei. O șoferiță a rămas blocată în fiarele mașinii pe care o conducea.
"Intervenție a pompierilor militari prahoveni, în această dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe raza comunei Gura Vitioarei, satul Făgetu.
La locul indicat, au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere (dotate cu modul pentru descarcerare), o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism cu un ocupant la bord, rămas încarcerat. Primele echipaje sosite au acționat pentru extragerea victimei, femeie în vârstă de 39 ani, cu politraumatisme, însă aflată în stare de inconștiență. Imediat după extragerea din autoturism, aceasta a fost predată echipajului SMURD pentru a primi primele îngrijiri.
Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate.
UPDATE: Ambulanța SMURD TIM a preluat victima și este transportată în acest moment către UPU Ploiești", au transmis reprezentanții ISU Prahova.