Hipodromul Ploieşti: Premiul „Arcul de Triumf”, punctul de atracţie al reuniunii de duminică!

11 Jun 2021 10:50
Hipodromul Ploieşti: Premiul „Arcul de Triumf”, punctul de atracţie al reuniunii de duminică!
uminică, 13 iunie, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, care are în program patru curse de trap, cu principal eveniment Premiul „Arcul de Triumf”, şi o cursă de galop, Premiul „Elite-Junior Speed”, dedicată cailor Pursânge Arab şi organizată în parteneriat cu Federaţia Hipică Română.

Reuniunea va debuta la ora 10.05, cu Premiul Domnişoru, va continua cu Premiul Darius (ora 10.30), după care va urma, la 11.00, principala cursă a zilei, Premiul „Arcul de Triumf”. Apoi, de la ora 11.25, se va ţine Premiul Fulg, pentru ca ziua hipică să fie închisă de cursa de galop propusă de partenerii de la Federaţia Hipică Română, Premiul „Elite-Junior Speed”.
Reuniunea hipică va avea loc cu ACCES LIMITAT DE SPECTATORI, respectiv până la 25% din capacitatea tribunelor Complexului Hipodrom Ploiești, ceea ce înseamnă 300 de locuri disponibile.

Conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr.531/2021 modificată și completată prin Hotărârea de Guvern 550 din 14.05.2021, participarea la reuniunea Premiul „Arcul de Triumf” este permisă:

– persoanelor care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;


– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;


– persoanelor care prezinta rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile de acces se prezintă la achiziționarea biletului, care costă 5 lei.

Reuniunea va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 10.00, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).
sursa CSM Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677