Hipodromul Ploiești: șase trăpași se vor întrece, duminică, în "Premiul de Mai"!

10 May 2018 16:22
Hipodromul Ploiești: șase trăpași se vor întrece, duminică, în "Premiul de Mai"!
Duminică, începând cu ora 11.30, Hipodromul Ploiești va găzdui cea de-a doua reuniune oficială a sezonului, în cadrul căreia organizatorii au pregătit pentru publicul spectator și două surprize: o cursă de galop și una de ponei!
Principalul punct de atracție va fi "Premiul de Mai", o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani și mai în vârstă, pe distanța de 1950 metri, dar în program sunt prevăzute alte trei curse de trap extrem de interesante: Premiul Bianca (ora 11.30), Premiul Bon (ora 12.00), și Premiul Bavari (ora 14.00).
"Main event"-ul zilei, Premiul de Mai, va avea loc la ora 13.00, fiind încadrat de cele două curse demonstrative ale reuniunii: Cursa de Ponei (ora 12.30) și Cursa de galop (ora 13.30). Inițial, întrecerea de galop s-a dorit a avea caracter oficial, dar, din motive pe care le regăsiți în comunicatul de mai jos, s-a transformat într-o cursă cu caracter demonstrativ.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu mașina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
sursa CSM Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677