Hram la Biserica „Maica Precista” din Ploiești, pe 25 martie

19 Mar 2024 19:31
Credincioșii sunt invitaţi pe 25 martie la Biserica „Maica Precista” din Ploiești. Aici va fi prăznuit unul dintre cele nouă hamuri ale lăcașului de cult:
"Se apropie al doilea hram al Parohiei „Maica Precista” din Ploiești.
În fiecare an, pe 25 martie, credincioșii prăznuiesc cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului: Buna Vestire sau Blagoveștenia, cum mai este numită în popor.

Programul liturgic este cu totul special:
Duminică (24.03.2024), Orele 16:00-se oficiază Slujba Acatistului Bunei Vestiri și Slujba Vecerniei unită cu Litia de către Părintele Paroh Ștefan Mușat, împreună cu părinții parohiei, iar răspunsurile la strană vor fi oferite de către Grupul Psaltic al Protoieriei Ploiești.

Luni (25.03.2024), Orele 8:00-va fi Slujba Utreniei, iar în jurul orei 9:30, va începe Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Părintele Adrian Matei, Protopop al Protopopiatului Ploiești Nord, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alături de clericii parohiei.

În preajma acestui praznic împărătesc închinat Maicii Domnului, suntem chemaţi să ne bucurăm și noi, purtând în suflete nădejdea sfântă a mântuirii", au transmis reprezentanții Bisericii „Maica Precista” din Ploiești.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677