În preajma Zilei Poliției Române, polițiștii prahoveni au realizat o misiune de suflet. Totul a fost posibil în doar câteva zile, după cum ne spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova:
O zi de luni obișnuită, 21 martie 2022... încep pregătirile pentru Ziua Poliției Române, zarvă mare, agitație... După o perioadă de 2 ani cu restricții, în sfârșit putem face lucruri firești.
Suntem contactați de către o colegă, din cadrul Serviciului Logistic, care ne transmite că dorește să ajute copiii fără familii, sosiți din Ucraina și că ar avea nevoie de sprijin.
De îndată, apelăm la sufletul colegilor noștri și printr-o mobilizare fantastică reușim să strângem fonduri, pentru a putea ajuta cumva...
Următorul pas a fost să îl contactăm pe preotul Tănase de la Valea Plopului și să îi spunem de inițiativa noastră, acesta, cu un glas puțin obosit ne-a transmis că au suficiente alimente, pentru moment și că am putea ajuta la amenajarea unui nou spațiu, destinat copiilor din Ucraina.
În urma discuțiilor am stabilit ca echipa Inspectoratului de Poliție Județean Prahova să amenajeze interiorul unei bucătării, care la momentul acela era neutilizabilă.
Zis și făcut, în 2 zile am achiziționat cele necesare, iar ieri, 23 martie am pornit cu speranță, să dăm suflet încăperii goale.
Ajunși la fața locului, ne-am mobilizat fantastic, am curățat spațiile de depozitare și în doar 2 ore am așezat necesarul unei noi vieți în casa oferită de niște oameni cu suflet.
În final, am lăsat pe masa din bucătărie un jurnal, pe care l-am numit UN NOU ÎNCEPUT și care ne dorim să fie completat cu litere însuflețite cu liniște și bucurie.
Așa am ales noi, polițiștii prahoveni să sărbătorim ziua noastră, prin oferirea de zâmbete și transmiterea speranței că totul va fi bine.
Sursa imagini: IPJ PH