Față de dispozițiile Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.734 din data de 12 mai 2020, recomandările pentru armonizarea regulilor de prudență sanitară la sediile instanțelor și parchetelor, elaborate de Ministerul Justiției, luând în considerare și Decizia nr.27/12.05.2020 a Președintelui Curții de Apel Ploiești, Președintele Tribunalului Prahova a emis Ordinul nr.7/14.05.2020, prin care a dispus următoarele măsuri:
Art. I. Începând cu data de 15 mai 2020, Tribunalul Prahova și instanțele arondate își reiau gradual activitatea de judecată.
Art. II. Măsuri privind activitatea de judecată.
1. În scopul reluării activității de judecată, începând cu data de 15 mai 2020, grefierul de ședință alocat fiecărui complet de judecată va întocmi o situație cu privire la dosarele suspendate pe perioada stării de urgență, pe care o va înainta completului de judecată, urmând ca judecătorul responsabil de dosar să dispună măsurile premergătoare repunerii pe rol, respectiv alocarea pe termene a acestor cauze, având în vedere criterii precum: caracterul urgent al cauzei, data înregistrării dosarelor în instanță și în sistem, complexitate, asigurarea unei durate rezonabile a ședinței de judecată, etc.
2. La nivelul fiecărei secții, în raport de volumul de activitate, încărcătura pe judecător și complexitate, se poate stabili un număr maxim recomandat de cauze pe ședință.
3. La reluarea activității de judecată, începând cu data de 15 mai 2020, listele de ședință vor fi structurate în loturi de dosare, fiecare lot având un minim de 5 dosare în materie nonpenală și 3 dosare în materie penală, pentru care se vor stabili intervale orare, pe citațiile emise urmând a fi menționată ora de începere a intervalului orar alocat.
4. Numărul de dosare care se vor judeca în lotul respectiv are caracter de recomandare și va fi stabilit de fiecare complet de judecată astfel încât, în cazul ședințelor mari, să nu se ajungă la un timp foarte lung de desfășurare a ședințelor.
5. La întocmirea listelor de ședință, completurile de judecată vor avea în vedere și perioada de timp necesară pentru aerisirea și dezinfectarea sălilor de judecată după fiecare lot de dosare, estimată la minim 10 minute.
6.1. La întocmirea listelor de ședință, completurile de judecată vor avea în vedere dispozițiile art. 8 din Hotărârea nr.734 din data de 12 mai 2020 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
6.2. La stabilirea loturilor de dosare, completurile de judecată vor avea în vedere și numărul maxim de persoane care pot avea acces în sălile de judecată ale tribunalului, stabilite cu respectarea distanței minime obligatorii de protecție de 1,5 metri între persoane.
Se recomandă ca numărul maxim de persoane din fiecare sală de judecată să fie:
- La sala 1- parter ( 10-12 persoane)
- La sala 2- mezanin (14-16 persoane)
- La sala 3- mezanin - sala penală ( 14 persoane)
- La sala 4- etajul 2 ( 8-10 persoane)
- La sala 5- etajul 2 (6-7 persoane)
- La sala 6- etajul 2 (8 persoane)
7. După fiecare lot de dosare, pentru un interval de 10-15 minute, se vor elibera sălile de judecată cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanței, în vederea aerisirii, dezinfectării și igienizării suprafețelor din interiorul acestora.
8. Listele de ședință vor fi publicate pe portalul Tribunalului Prahova, cu cel puțin două zile înaintea termenului stabilit pentru ședința de judecată, pentru a se asigura o informare corectă și în timp util a publicului și justițiabililor, cu excepția cauzelor pentru care s-a fixat un termen de judecată mai scurt de 2 zile, în conformitate cu dispozițiile legale.
De asemenea, un exemplar al listei de ședință va fi transmis penitenciarelor, în care sunt deținute persoanele implicate în cauzele respective, spre informare.
9. Un exemplar al listelor de ședință cuprinzând dosarele care se judecă în ziua respectivă va fi predat de către grefierul de ședință, cu o zi înaintea ședinței de judecată jandarmului de la postul de pază situat la intrarea principală în sediul Tribunalului Prahova care asigură accesul publicului în instituție și se va afișa în dimineața ședinței pe ușa de intrare în instituție.
10. Pentru a nu se încălca dreptul la apărare al părților, nu se vor striga cauze mai devreme decât ora stabilită pentru judecată, cu excepția situației în care toate părțile sunt prezente sau este sigur că nu se vor prezenta.
11. În anexă la citațiile emise, se va transmite tuturor participanților la proces o notă conținând următoarele mențiuni:
"În scopul prevenirii infectării cu Coronavirus(COVID-19) sau alte infecții respiratorii, pe perioada epidemiei cu acest virus, vă adresăm rugămintea de a evita prezența la sediul instanței, dacă aceasta nu este absolut necesară, prin utilizarea aplicației TDS (acces dosar electronic), transmiterea documentelor, exclusiv, în format electronic, solicitarea judecării în lipsă sau amânarea judecării, pe considerente de boală, dacă este cazul."
Pentru dosarul electronic, accesați http://www.trprahova.ro, precum și http://portal.just.ro ."
Accesul în sala de ședință nu se va putea face mai devreme de 10 minute de ora stabilită.
Pentru a respectă orele fixate în citație, se recomandă părților să se prezinte la sediul tribunalului cu aproximativ 20 minute înainte de ora stabilită în citație pentru a completa formularul obligatoriu de acces în instanță.
La sediul instanței este obligatorie purtarea de măști și opțional mănuși/viziere de către toți participanții la proces.
12. Completurile de judecată specializate în domeniul dreptului penal vor examina posibilitatea utilizării, în continuare, în condiții procedurale a mijloacelor tehnice necesare asigurării audierii persoanelor private de libertate prin videoconferință. Această măsură va putea fi dispusă și utilizată și în cauzele nonpenale, dacă se apreciază necesar.
13. Intervalele orare menționate la alin.3 din prezentul articol vor fi stabilite și pentru dosarele care se află pe rol, au termene de judecată deja fixate și pentru care nu mai există timpul necesar emiterii unor noi citații, conform dispozițiilor de la pct.1 sau pentru care nu există posibilitatea încunoștințării în timp optim prin alte mijloace a justițiabililor și avocaților lor.
14. Se recomandă completurilor de judecată ca în sălile de ședință să păstreze câte un rând liber între două rânduri ocupate, astfel încât să fie respectată distanța minimă obligatorie de protecție de 1,5 metri între persoane.
Participanții la judecată vor ocupa doar locurile individualizate prin semnele vizibile ce au fost aplicate.
15.Toți participanții la activitatea de judecată vor purta măști de protecție (opțional mănuși și viziere).
Art. III. Măsuri privind desfășurarea activității directe de lucru cu publicul în cadrul compartimentelor :
1. Compartimentul Arhivă Secția I Civilă, Secția Penală, Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal:
- zilnic 09.00-13.00
2. Compartimentul Arhivă Faliment:
- luni, miercuri, vineri 10.00-12.00
3.Compartimentul Registratură :
- zilnic 09.00-13.00
4.Biroul de Relații și Informații Publice :
- luni 09.00-19.00
- marți-vineri 09.00-16.00
5. Birou Expertize:
- zilnic 09.00-12.00
- marți 14.00- 15.30
6. Birou Apostilă:
- marți și joi 09,30-11,30 depunere cereri
- marți și joi 13.00-14.00 eliberare acte apostilate
Grefierii delegați la Biroul de Relații și Informații Publice și la Biroul de Apostilă vor prelua și vor elibera cererile și documentele solicitate în arhiva aflată la parterul clădirii.
Studiul dosarelor de pe rolul Secției I Civile, Secției Penale conform planificării va fi efectuat la sala 7 etajul 2.
Studiul dosarelor de pe rolul Secției a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal se va realiza la arhiva respectivei secții aflată la parter.
Studiul dosarelor de către experți va fi realizat în arhiva de la etajul 4.
Studiul dosarelor de insolvență de către lichidatori și avocați va fi realizat în arhiva de la etajul 4.
2.1 Cererile adresate instanței pentru eliberarea certificatelor, a copiilor de pe înscrisuri și pentru restituirea înscrisurilor originale se vor depune, în principal, prin mijloace de comunicare electronică sau prin poștă, în condiții care să asigure verificarea identității solicitantului.
2.2 Se recomandă tuturor participanților la proces depunerea înscrisurilor și cererilor pentru dosarele care au termen de judecată prin mijloacele electronice cu cel puțin 48 de ore înaintea ședinței.
3. Înscrisurile eliberate în temeiul cererilor prevăzute la alin.2 se vor transmite, în principal, prin poștă sau, dacă persoana care a formulat cererea solicită, prin poșta electronică.
4. Informarea publicului și justițiabililor cu privire la programul de lucru cu publicul se va realiza prin afișarea pe site-ul extern al instanței a programului stabilit pentru compartimentele Arhivă, Registratură și Biroul de Relații și Informații Publice, precum și prin afișarea unui anunț în acest sens, pe ușa principală de acces în instituție.
5. Conducătorii compartimentelor care desfășoară activitate cu publicul vor lua măsurile necesare și imediate pentru evitarea aglomerării spațiilor, implicit prin programarea prealabilă a solicitanților, realizată on-line sau telefonic.
Intervalele de timp alocate studiului dosarelor în arhivă prin planificarea efectuată de conducătorul compartimentului arhivă va avea în vedere durata estimată de solicitant prin cerere.
În cerere solicitantul va indica dosarele ce urmează a fi studiate și timpul estimat.
6. Conducătorii compartimentelor cărora le sunt aplicabile prevederile prezentului articol vor adopta măsurile necesare pentru asigurarea, pe toată durata stării de alertă și a restrângerii activității de lucru cu publicul, de asistență telefonică pentru justițiabili și reprezentanții acestora, zilnic, pe toată durata programului de lucru.
7. Personalul din compartimentele care desfășoară activitate cu publicul va purta echipamentele de protecție, respectiv măști și mănuși de unică folosință.
Art. VI. Reguli de acces, circulație și conduită a publicului în instanță
1. Accesul și staționarea justițiabililor și/sau reprezentanților acestora și a celorlalți participanți la proces în incinta instanței, în sălile de judecată sau în compartimentele care desfășoară program cu publicul, cât și în holuri se realizează cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instituției și este permis doar pentru timpul strict necesar desfășurării activității specifice și numai cu respectarea următoarelor reguli, respectiv:
a. completarea, pe proprie răspundere, a chestionarului din Anexa nr. II la Ordinul nr. 7/14.05.2020 al Președintelui Tribunalului Prahova.
a.1. Se interzice accesul justițiabililor și/sau reprezentanților și a celorlalți participanți la proces care declară, pe propria răspundere, efectivelor de jandarmi care asigură paza că în ultimele 21 zile au călătorit în zonele de risc menționate de Departamentul de Situații de Urgență, au intrat în contact cu persoane confirmate sau suspecte de infectare cu virusul COVID - 19, s-a luat față de acestea măsura izolării la domiciliu sau de carantinare ori care au răspuns afirmativ la oricare din întrebările cuprinse în chestionarul din Anexa nr. II la Ordinul nr. 7/14.05.2020 al Președintelui Tribunalului Prahova.
a.2. Persoanele care se află într-una din situațiile menționate la pct. 1.a.1 și care sunt citate în dosarele aflate pe rolul instanței, au obligația de a înștiința completul de judecată despre această situație, în scris sau prin poștă electronică.
b. purtarea echipamentului de protecție stabilit pentru această perioadă, respectiv purtarea măștii de protecție.
c. numai după utilizarea dezinfectantelor, special amplasate în acest sens la intrarea în instituție/săli de judecată/compartimente care desfășoară activitate cu publicul.
d. respectarea distanței obligatorii de 1,5 m între persoane, conform marcajelor special amplasate în acest sens.
2. Accesul justițiabililor și/sau reprezentanților acestora și a celorlalți participanți la proces în incinta instanței, pentru participarea la ședințele de judecată, se va realiza cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanței și este permis numai cu 10 minute înainte de ora la care este menționată cauza pe lista de ședință și în ordinea fixată de către complet. Măsura urmează a fi adusă la cunoștința publicului prin mențiunile aplicate în notele anexă la citațiile emise, afișarea unor astfel de anunțuri pe portalul instanței, precum și în locuri vizibile în zonele de acces.
3. Se interzice staționarea în interiorul sediul instanței a publicului, avocaților, reprezentanților ori experților, cu excepția persoanelor care sunt implicate în dosarele de pe rolul instanței sau care au activități administrative la compartimentele instanțelor ori baroului. În acest caz, prezența în sediu este permisă strict pe perioada desfășurării respectivei activități.
4. Pentru a evita aglomerarea sălilor de judecată se va restricționa accesul în sălile de judecată pentru însoțitori/rude ale părților, în sensul că se va permite accesul numai participanților la proces (Ex: părți, martori, avocați, procuratori, curatori, experți, interpreți, traducători, etc.), măsura urmând a fi adusă la cunoștința publicului prin afișarea unor astfel de anunțuri la intrarea în instituție și în sălile de judecată.
5. Accesul justițiabililor și/sau reprezentanților acestora și a celorlalți participanți la proces în incinta compartimentelor care desfășoară activitate cu publicul, cât și în spațiile de acces la acestea (holuri de acces) se va realiza cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanței și este permis numai pentru numărul maxim de persoane stabilit pentru fiecare spațiu în condițiile respectării distanței de 1,5 metri între persoane și va fi comunicat jandarmilor în funcție de planificare.
Măsura urmează a fi adusă la cunoștința publicului prin afișarea unor astfel de anunțuri pe portalul instanței, precum și pe ușa principală de acces în instituție.
6. Se interzice staționarea în incinta compartimentelor respective, în afara timpului necesar desfășurării studiului de dosare, respectiv soluționării cererilor formulate.
7. Atunci când refuză primirea unei persoane ce prezintă simptome de infectare cu SARS-Cov-2, persoana responsabilă din cadrul detașamentului de pază înștiințează, de îndată, vicepreședintele coordonator al Comitetului de securitate și sănătate în muncă constituit la nivelul Tribunalului Prahova și dacă este cazul, președintele completului de judecată, pentru a fi dispuse măsurile administrative sau judiciare necesare.
8. Vicepreședintele coordonator al Comitetului de securitate și sănătate în muncă constituit la nivelul Tribunalului Prahova și, dacă este cazul, președintele completului de judecată pot dispune înlăturarea din sala de judecată și, respectiv, din incinta instanței, a persoanelor care nu respectă, în mod nejustificat, obligația de a purta echipamentul de protecție individuală.
9. Accesul justițiabililor și/sau reprezentanților acestora și a celorlalți participanți la proces în incinta Tribunalului Prahova se va realiza pe ușa principală, iar ieșirea din sediu de la mezanin și etajele superioare se va efectua prin ușa aflată în dreapta intrării principale.
Prin excepție, persoanele care vor avea acces numai la parterul clădirii vor utiliza ușa principală pentru ieșire.
10. Accesul avocaților/părților din cauzele care se găsesc pe listele de ședință din ziua respectivă este permis în camera avocaților " anexă la clădirea principală cu intrare distinctă de intrarea în Tribunalul Prahova, cu condiția ca simultan în respectiva încăpere să nu fie mai mult de 5 persoane.
Se va permite, la cerere, accesul avocaților părților din cauzele care se găsesc pe listele de ședință din ziua respectivă la orele specificate în liste și în incinta celeilalte camere a avocaților aflate în interiorul clădirii tribunalului, la parter, cu condiția ca simultan în respectiva încăpere să nu fie mai mult de 3 persoane.
sursa Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Prahova