Inspecția Judiciară sesizată după ce doi judecători ai Curții de Apel Ploiești au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu în cazul crimei de la Padina

04 Jun 2024 19:16
Inspecția Judiciară sesizată după ce doi judecători ai Curții de Apel Ploiești au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu în  cazul crimei de la Padina
Sesizarea Inspecției Judiciare privind comiterea de abateri disciplinare de către doi judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești

Comunicat de presă



Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Alex Florența, a sesizat în cursul zilei de astăzi, 4 iunie 2024, Inspecția Judiciară privind comiterea de către doi judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, și art 271 lit. r) din Legea nr. 303/2022, constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror.
Printr-o Încheiere din data de 15 mai 2024, cei doi judecători au admis contestaţia formulată de trei inculpaţi (acuzați de săvârșirea infracțiunii de omor într-un dosar penal instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița) şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Fără a pune în discuție puterea de lucru judecat a încheierii menționate, s-a apreciat că faptele celor doi judecători de a ignora materialul probator, care relevă dincolo de orice dubiu rezonabil starea de pericol pe care o reprezintă punerea în libertate și, implicit, reîntoarcerea inculpaților în comunitate, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.
De asemenea, faptele judecătorilor de a nu motiva în concret în cuprinsul încheierii care sunt motivele care să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de judecător sau procuror.


COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677