Intervenție salvatoare: doi polițiști din Prahova au escortat o familie spre ambulanță

07 May 2025 15:57
Intervenție salvatoare: doi polițiști din Prahova au escortat o familie spre ambulanță
Politia Prahova:"Când secundele dor, iar uniforma deschide drumuri
Pe un drum dintre Târgșoru Vechi și Strejnicu, duminică, 4 mai 2025, o familie gonea cu sufletul strâns și copilul pe bancheta din spate, în stare gravă. Speranța lor era o ambulanță pe care o căutau cu disperare, în timp ce timpul se scurgea nemilos.

Panica i-a făcut să nu mai țină cont de reguli, dar în fața lor s-a ivit o autospecială de poliție.

Doi polițiști— Dragoș și Marius, din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Blejoi, Postul de Poliție Târgșoru Vechi — au simțit imediat că nu este o simplă încălcare a legii. Au văzut spaima în ochii părinților, au zărit trupul mic și slăbit pe bancheta din spate și au înțeles, fără cuvinte, că trebuie să intervină.

Nu au ținut lecții, nu au dat amenzi. Au pornit girofarurile și au deschis drumul către viață. Au însoțit familia până la punctul de întâlnire cu ambulanța și au rămas acolo, alături de părinți, până când copilul a fost preluat de echipajul medical.

Poate pare puțin. Dar pentru o mamă și un tată care nu știau dacă își vor mai vedea copilul zâmbind, gestul acestor doi oameni în uniformă a fost totul.

Scrisoarea de mulțumire primită la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova ne-a emoționat profund. Sunt momente ca acesta care ne reamintesc că dincolo de uniformă bate o inimă. Că Poliția Română nu înseamnă doar reguli, ci și suflet. Că un gest simplu, făcut la timp, poate însemna diferența dintre teamă și speranță.

Dragoș și Marius, vă mulțumim că ați fost acolo. Ați arătat ce înseamnă să fii OM, înainte de a fi polițist"

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Eu sun putin majora...insa vreau sa vin sa ma joc sa imi aduc aminte...ma primiti? faceti si pt adulti....! oricum laudabila initiativa in orasul unde am invatat sa schiez de la 5 ani.....Sinaia....impresionant
Concluzie- acum nu mai puteți goli apa din lacul Paltinu, adica trebuie să asteptați să ajungă nivelul la puțul deversare.Asta se poate întâmpla când va dori natura! Eu cred că trebuie să vă asumați riscul și să încercați să deschideți GF1, altfel vom avea apă de Paște! Simplu- hidrocentrala nu poate uzina apa ,GF2 blocată,puțul de deversare este deasupra apei....așa că....! Bazinul din Luna Mare nu trebuia să fie plin? Pentru asta a fost făcut -să fie apa de rezerva pentru aceste situatii! Deci- cineva nu și-a făcut temele!
Ok,vorbe,vorbe, explicații.....concret dacă nu stă ploaia o săptămână,nu puteți da drumul apei, bătaie de joc pentru comunitate.....
Durata de așteptare cu aproximație până la întrarea în catedrală?
Am dori această prelungire, dacă se poate, să fie până pe 15 noiembrie 2025 ptr. județul Prahova vb. în numele unui grup de trei autocare din Ploiești, care vom veni pe 12 noiembrie, 13 și 14 noiembrie. Vă mulțumesc!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677