Și Ana Maria Gheorghiu Goga , de 18 ani, absolventa a Colegiului Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina e reușit să obțină nota 10 la toate cele trei materii la care a susținut bacalaureatul. Întrebată ce pasiuni are, Ana Maria pune ca ii place muzica, cantă la pian de 10 ani și a făcut canto aproximativ 2 ani și acum ca a terminat cu bacul abia așteaptă sa poată investi timp și energie in ceea ce o pasionează. Se descrie ca fiind o persoana ambitioasa și vesela, dar totodata stresanta și obositoare, așa că are tot respectul pentru oamenii care îi sunt alături și o suportă, și cu bune si cu rele.
1. Cum ai reacționat în momentul în care ai văzut rezultatele la Bacalaureat? Te așteptai? Ți-ai propus să iei 10 pe linie?
Când am văzut nota de la bac eram in tren, am început sa tremur și i-am rugat pe mama și pe iubitul meu sa verifice dacă este adevarat, întrucât nu imi venea sa cred ca am reușit sa iau 10. In momentul in care am conștientizat faptul ca eu chiar am avut media 10 am început sa plâng de bucurie. Deși imi doream sa iau aceasta nota, nu pot spune ca ma asteptam, pentru ca atât la istorie cât și la romană este destul de subiectiv, așadar puteam sa fac totul corect și sa dau de un corector căruia sa nu ii placa anumite detalii și sa ma depuncteze. Sincer, mi-am propus sa iau 10 pe linie, inițial ca o gluma, ulterior am tot spus ca iau 10 ca sa merg la Untold și aparent gluma de ieri a devenit realitatea de azi.
2. Cum te-ai pregătit pentru examen? Au fost și meditații? Cum ai stat la capitolul timp liber?
Pentru examen m-am pregătit cu meditații la istorie și la limba romană, întrucât mi-am dorit sa obțin o medie cât mai mare. Am învățat constant, însă la început am păstrat un echilibru între timpul liber și timpul dedicat studiului. Cu vreo 2 luni înainte de bac, însă, am luat decizia sa ma concentrez pe învățat, renunțând la anumite distracții de moment.
3. Ce rol au avut profesorii cu care te-ai pregătit?
Atat profesorii de la clasa, cât și cei de la meditații au avut un rol deosebit de important in evoluția mea. Am avut foarte mult noroc, întrucât cu toții au fost niște persoane minunate, deschise, dedicate și intelegatoare. Cu siguranța ca nu as fi reușit sa obțin aceste rezultate deosebite fără ei, fapt pentru care le voi fi mereu recunoscătoare.
4. Ce rol a avut familia?
Un alt rol important in evoluția mea l-a avut familia. Sunt foarte apropiată de părinții mei, de bunica mea și de fratele meu, cu toții fiind niște persoane intelegatoare și iubitoare. Aceștia nu au pus niciodată presiune pe mine, ba chiar au ajuns sa imi spună sa las învățatul, sa ies, sa ma distrez și sa am grija sa nu clachez. Pentru ei era important sa fiu sănătoasă, mandrindu-se cu mine indiferent de rezultat.
5. Ce a însemnat pentru tine pandemia? Școala online a fost benefică sau ți-a îngreunat pregătirea pentru examen?
Pandemia a reprezentat o provocare in viața mea. Se spune ca anii de liceu sunt cei mai frumoși, însă generația mea a prins numai 2 ani, restul au fost haos. Etapa liceului nu înseamnă numai învățătura și tocmai de aceea este o perioada specială. Din cauza restricțiilor și a faptului ca am stat acasă, a fost distrus echilibrul dintre viața personală și timpul dedicat învățatului, fapt pentru care consider ca scoala online a îngreunat multor persoane pregătirea pentru examen. Mai mult, deși se știe faptul ca orele online nu au fost deloc benefice, noi am fost nevoiți sa pierdem timpul pe drum pentru competente(adica informații care ar fi trebuit sa fie acumulate in cei 4 ani de liceu. Acum sa fim serioși, nu cred ca exista elev din tara asta care sa nu fi tratat măcar o ora online cu un dezinteres total).
6. În liceu, ai participat și la olimpiade, concursuri? Ce rezultate ai obținut de-a lungul timpului?
In perioada liceului am participat și la olimpiade precum “Tinerii dezbat”, unde am obținut premiul al 3 lea pe județ și Olimpiada “lectura ca abilitate de viața”. In rest, au mai fost concursuri de muzica și foarte multe cântări alături de corul liceului.
7. La ce facultate îți dorești să fii admis/admisă? De ce?
Imi doresc sa fiu admisă la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, întrucât de când eram mică mi-am propus sa devin profesoare de limba romană.
8. Pe viitor, vrei să rămâi în țară sau să pleci înstrăinătate?
Pentru mine România este și va fi mereu “acasă”, așadar vreau sa rămân in tara și sa profesez in orașul Câmpina.
9. Ce sfaturi ai pentru cei care vor da în anii viitori bacalaureatul?
In primul rând, le urez tuturor multă bafta și multă sănătate atât mentală cât și fizica. Este foarte important sa va împărțiți timpul bine și sa evitați situația in care ajungeți sa învățați totul pe ultima suta de metri(mai ales pentru ca in ultimele 2-3 săptămâni tot accentul o sa cada pe proba de romană, iar restul materiilor o sa fie puse in plan secund-cel puțin in cazul celor de la profil umanist). In plus, cel mai important lucru este sa învatati toate operele la romană, sau măcar sa știti câte ceva despre fiecare, întrucât niciodată nu poți fi sigur ce o sa pice. Deși toată lumea își da cu părerea cu câteva zile înainte, acele păreri sunt vorbe goale, lipsite de argumente. Orice este in programa poate pica. Nu va pierdeți timpul citind in globuri magice sau in cărți de tarot ce subiect o sa fie ales, ci învățați câte ceva despre toate. In rest, nu va stresați chiar atât de rău, pentru ca in viața nu o sa conteze atât de mult cât ați luat la bac. Cea mai mare satisfacție nu vine de la nota propriu-zisa, ci de la bucuria si susținerea oamenilor dragi.
10. Cum îți vei petrece vacanța de vară? Ți-ai făcut planuri?
Mi-am făcut planuri pentru vacanta, întrucât, alegând sa renunț la distracții pentru moment, am ajuns sa ma consolez cu ideea ca vara asta va fi cea mai frumoasa de pana acum. Am mers deja la mare și probabil o sa mai ajung pe litoral de câteva ori in aceasta vacanta, urmează sa ma duc la Untold și sa particip ca voluntar la Summer Well, dar și la alte evenimente. In rest, vreau sa ma distrez la maxim alături de prieteni, dar mai ales alături de iubitul meu care merita o statuie pentru cât m-a suportat i n aceasta etapa a vieții mele.
Echipa prahova-news.ro o felicită pe Ana Maria și îi urează succes în continuare!