A fost inaugurat un depozit de anvelope, situat în zona Parcului Industrial din Florești, semn că această comună este atractivă pentru mediul de afaceri, iar investițiile înseamnă locuri de muncă. Depozitul are o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați.
”Ceea ce mă bucură foarte tare este faptul că acest lucru va fi un plus pentru locuitorii comunei Florești. Spun asta pentru că, din cei 42 de angajați, câți vor lucra în acest depozit, până ieri, la momentul deschiderii, peste 50% erau locuitori ai comunei noastre”, a transmis primarul din Florești, Simona David.
Taxele și impozitele generate de această investiție vor ajunge la bugetul local iar ulterior vor fi folosiți pentru dezvoltarea comunei Florești.