Isabela Alexe, sufletul şi „motorul“ Fundaţiei Comunitare Prahova, este, de un deceniu, mediatorul dintre proiectele umanitare şi donatori.

14 Jan 2022 13:05
Isabela Alexe, sufletul şi „motorul“ Fundaţiei Comunitare Prahova, este, de un deceniu, mediatorul dintre proiectele umanitare şi donatori. „Actele de generozitate și altruism cresc starea de fericire durabilă“
Când vorbeşti despre acţiunile filantropice organizate, care aduc sub aceeaşi „umbrelă“ cauze locale, pe de-o parte, persoane şi companii dornice să se implice, pe de altă parte, în judeţul nostru, toate drumurile duc către Fundaţia Comunitară Prahova. O proiect care a început să se contureze la noi în urmă cu aproape zece ani şi care a reuşit în acest interval să realizeze un „bilanţ“ demn de tot respectul: susţinerea a 185 de proiecte județene și 37 de burse, au implementat 21 de proiecte comunitare și ajutat 14 cazuri medicale, cu suma de peste 2,1 milioane lei, împreună cu 95 de companii și fundații naționale și peste 1100 de donatori individuali. Cea care a dat viaţă Fundaţiei Comunitare Prahova este ploieşteanca Isabela Alexe, o persoană care a oferit, încă de pe băncile facultăţii, o continuă lecţie de bine.
Isabela Alexe (38 ani) este absolventă a Colegiului „Ion Luca Caragiale“ din Ploieşti, iar pregătirea universitară a urmat-o la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, fiind psiholog şi psihoterapeut. În anii şi în oraşul studenţiei şi-a cultivat dragostea pentru implicare socială. Momentul decisiv a fost în urma unei vizite la Centrul rezidențial pentru reintegrarea socială a persoanelor fără adăpost din Sibiu, în perioada sărbătorilor de iarnă în anul 2003. A fost profund impresionată de modul simplu și frumos în care se pregăteau să întâmpine Crăciunul, de bucuria cu care sărbătoreau între ei, pentru că nu aveau alte rude sau prieteni care să îi viziteze. Avea să revină la acest centru ca unul dintre voluntarii activi şi, ulterior, a coordonat unitatea timp de şapte ani, până când a revenit acasă, în Ploiești. „Așa am descoperit lumea «ONG-iștilor», a oamenilor pragmatici, profesioniști și hotărâți să facă o schimbare în comunitatea lor, a donatorilor motivați de binele pe care îl pot aduce celor din jur, dar și de restabilirea unei dorite balanțe a dreptății sociale.
În Sibiu am trăit mereu cu gândul la Ploiești și mi-am dorit foarte mult ca toată energia, timpul și priceperea mea să le investesc în proiecte pentru comunitatea mea de acasă. De aceea, când am citit despre oportunitatea de a înființa o fundație comunitară, gândul meu s-a dus firesc către faptul că o astfel de structură este foarte importantă pentru dezvoltarea filantropiei în județul Prahova. O Fundație Comunitară este un ONG cu o misiune foarte specifică și diferită de alte ONG-uri locale. Fundațiile comunitare se nasc din generozitatea și din dorința locuitorilor unui oraș de a aduce schimbarea pozitivă în comunitățile în care trăiesc. Prin activitățile și proiectele pe care le sprijină, fundațiile dezvoltă spiritul filantropic, susțin inițiative locale curajoase și susțin eroii și asociațiile care știu cum ar trebui să arate viitorul comunităților“, ne-a precizat Isabela.
Fundațiile comunitare au apărut prima dată în anul 1914 în Statele Unite, din dorința locuitorilor și companiilor din Cleveland de a-și uni forțele și resursele pentru o schimbare socială de impact.
Astăzi, în toată lumea, sunt sute de astfel de structuri de filantropie și fiecare dintre ele are aceeași misiune, de a uni cauzele locale care contează cu oamenii și companiile cărora le pasă.
În 2011 nu era tocmai ușor să înființezi și să dezvolți o fundație, cu atât mai puțin o fundație comunitară. Pentru „capitalul” de înființare legea solicita suma echivalentă a 100 de salarii minime pe economie, bani atrași din sponsorizări și donații pentru o fundație încă neînființată și proiecte care existau numai în plan. „De aceea, fără toți prahovenii care s-au implicat în procesul de înființare, această idee ar fi rămas numai un gând frumos. Membrii fondatori au muncit multe ore în mod voluntar pentru a atrage persoane de calitate în echipa fundației, pentru a participa la cursuri și schimburi de experiență la sediul altor Fundații Comunitare, pentru a propune proiecte și pentru a organiza evenimentele de succes care au stat la baza înființării Fundației Comunitare Prahova. Ulterior membrii consiliului de conducere, de asemenea membrii voluntari, echipa executivă și mulți alți prieteni voluntari ai fundației au contribuit semnificativ la calitatea și rezultatele proiectelor“, a completat Isabela.
În județul nostru Fundația Comunitară Prahova își desfășoară activitatea neîntrerupt din 2013, unind cauzele care contează cu oamenii cărora le pasă, fiind organizație județeană autonomă, apolitică, non-profit, non-guvernamentală. Totodată, face parte din Federația Fundațiilor Comunitare din România și colaboreayă cu toate celelalte structuri similare pentru a crea în județul nostru cele mai bune programe de dezvoltare a comunității.
„Este nevoie de o fundație comunitară în fiecare județ, pentru că este un catalizator al faptelor bune. Prin Fundația Comunitară Prahova aducem împreună oamenii care au nevoie de resurse și pe cei care vor să le ofere. Creăm contexte de implicare sigure și transparente pentru cei care vor să facă o faptă bună. Așa este Cercul de donatori, Fondul Științescu, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, Fondul fapte bune care dăinuie, Fondul de burse, Platforma de sponsorizare, Fondul de revitalizare comunitară pe care îl vom lansa în curând, în general, programele pe care le organizăm“, a subliniat Isabela Alexe.
Cu o echipă mică, dar sufletistă, cu proiecte bine realizate, cu un feedback foarte bun, creat în anii de funcţionare, Fundaţia s-a transformat într-un „magnet“ pentru oamenii care vor să fie parte la lecţia de schimbare în bine a comunităţii. Şi pe an ce trece, sunt tot mai mulţi!
„Pe de altă parte, actele de generozitate și altruism cresc starea de fericire durabilă, iar Aristotel spunea că fericirea noastră depinde de noi. Intuitiv, cu toții știm că un act de generozitate ne aduce un sentiment de bine, contribuie la starea noastră de fericire, iar fericirea unui om se vede pe chipul lui“, ne-a mai spus interlocutoarea noastră.
Unul dintre cele mai frumoase şi elegante evenimente anuale, organizate, în ultima vreme în judeţul nostru este Gala Comunităţii Prahovene, un „capitol“ tot al acestei Fundaţii, în cadrul căreia sunt premiaţi cei care fac fapte bune, care îi inspiră pe cei din jur prin viziunea și modul lor de implicare şi prin care se doreşte în a evidenţia faptul că aici există o societate activă. „Credem în continuare că este un eveniment de care avem nevoie cu toții. Cea de-a treia ediție era programată pentru toamna acestui an, însă acum ne gândim cum o putem adapta noilor cerințe și situației pe care o traversăm“, ne-a declarat Isabela.
Resursele pentru tot ceea ce face şi le găseşte tot în oameni. O inspiră cei care reușesc să vadă soluții, să identifice resurse chiar și acolo unde majoritatea vede numai probleme și nevoi. Chiar mai mult decât atât, o impresionează oamenii care acționează pentru a rezolva o problemă, care nu așteaptă să vină cineva să facă ceva, ci reușesc, cu modestie și dedicație, să facă o schimbare și să mute ștacheta mai sus și mai sus: „prin activitatea Fundației Comunitare Prahova am avut ocazia să întâlnesc și să lucrez cu zeci de astfel de oameni, de la care îmi iau energia, speranța și încrederea că, exact așa cum este acum, societatea noastră, este chiar una suficient de bună.
La polul opus, cel mai mult mă deranjează situațiile în care sunt punctate numai probleme și vinovați, iar în lipsa unui dialog autentic, totul devine apocaliptic, inutil și de nerezolvat“.
Isabela este unul dintre oamenii care au dorit să facă treabă şi să aducă plusvaloare acasă. Este motivul pentru care a revenit în Prahova, fiind puternic legată de istoria, geografia şi cultura locurilor natale. Nu se vede plecând de aici: „este locul în care îmi încarc bateriille, în care mi-am construit valorile și care mă provoacă permanent să îmi depășesc limitele“. Ca mamă nu ştie dacă va avea forţa în a-şi convinge fiica să rămână aici, dar înainte să ia în considerare alte opţiuni va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-i prezenta județul nostru cu tot ce ceea ce ne oferă el şi să-i creeze amintiri de neuitat aici, acasă.
Text CJ Prahova
Foto: arhiva personală Isabela Alexe

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677