Iulian Dumitrescu: Vom avea studenți ai UMF Carol Davila la Ploiești. Spitalul Județean de Urgență Ploiești se va transforma în Spital Clinic Universitar.

08 May 2023 20:35
Iulian Dumitrescu: Vom avea studenți ai UMF Carol Davila la Ploiești. Spitalul Județean de Urgență Ploiești se va transforma în Spital Clinic Universitar.
Din toamnă apar modificări în ceea ce privește activitatea UPG Ploiești. La această instituție se vor pregăti și stundeți la medicină. Totul, în baza unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Prahova și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, la care a participat și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
„Această colaborare importantă are două implicații majore pentru comunitatea din Prahova: pe de o parte, universitatea va organiza, în acest an, admitere pentru 50 de studenți la medicină în Ploiești, iar pe de altă parte, s-a deschis drumul pentru a transforma Spitalul Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” în Spital Clinic Universitar. Înființarea unei secții a UMF Carol Davila la Ploiești este un pas important în rezolvarea deficitului de medici din Prahova, contribuind la creșterea calității serviciilor medicale oferite populației. Cursurile studenților la medicină se vor desfășura atât la Universitatea de Petrol - Gaze, cât și la Palatul Culturii din Ploiești. Un asemenea pas important nu putea fi făcut fără investițiile Consiliului Județean Prahova în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Ploiești Dr. Constantin Andreoiu”, a explicat Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova.
Potrivit CJ Prahova, tansformarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești în Spital Clinic Universitar aduce beneficii semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical: pacienții vor beneficia de servicii medicale mai avansate și de o gamă mai largă de specialități medicale; medicii și studenții la medicină vor avea acces la resurse și tehnologii mai avansate pentru cercetare și formare. În plus, transformarea unui spital în Spital Clinic Universitar atrage în zonă medici de renume și specialiști din domeniul medical interesați de oportunitățile de cercetare și învățare din cadrul universității și spitalului.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677