JUDECATOR TRIMIS IN JUDECATA

22 Apr 2015 18:18
JUDECATOR TRIMIS IN JUDECATA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție " Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului PUȚURA OVIDIU, judecător la Tribunalul Bistrița, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- dare de mită,
-trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Puțura Ovidiu i-a promis inculpatei Iacob Corina, judecător la Tribunalul Bistrița " Secția civilă, că, din funcția pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiție, respectiv aceea de secretar de stat, sau printr-un funcționar de legătură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.
În schimbul intervenției promise, inculpatul Puțura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei Iacob Corina să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant recurent.
În același context, inculpatul Puțura Ovidiu a remis inculpatei Iacob Corina, prin intermediul soției sale, foloase necuvenite, constând în articole de încălțăminte.
În perioada 2013 " 2014, inculpatul Puțura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile acestuia din urmă.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 80.970 euro și 966 USD, ridicate de la inculpatul Puțura Ovidiu cu ocazia percheziției domiciliare.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpata Iacob Corina pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curți de Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677