Primul dintre cele 10 aparate de testare rapidă, prin tehnica Real Time-PCR, și kiturile de testare aferente pentru depistarea Covid-19, achiziționate de Crucea Roșie Română, cu un consistent sprijin financiar de la Compania OMV Petrom (un milion de euro), au ajuns în această dimineață la Spitalul Județean, a anuțat, astăzi, președintele CJ Prahova, Bogdan Toader.
*Marele beneficiu este că acest aparat pentru detectarea genelor indică prezența virusului SARS COV-2, în circa 40 de minute de la prelevarea probelor de la pacienții suspecți cu coronavirus. Săptămâna viitoare ajunge și apararul pentru care Consiliul Județean a alocat fonduri. Astfel, vor putea fi testate cât mai multe persoane din județul nostru*, a precizat Toader.
Testarea propriu-zisă va demara după primirea tuturor avizelor necesare, așteptate de la Ministerul Sănătății.
foto Bogdan Toader