Municipalitatea împroprietărește cu loc de casă veteranii de război și revoluționarii ploieșteni, cu câte 500 de m2.
La sfârșitul anului 2023, la nivelul Municipiului Ploiești se aflau în evidență 26 de cereri nesoluționate, formulate de persoane care au calitatea de veterani de război.
Potrivit municpalității, pentru soluționarea acestor cereri s-a identificat și lotizat terenul necesar, amplasat în tarlaua 36, strada Ghighiului nr. 25C. Până la această dată, în cazul a 11 dosare complete din cele 26, s-a procedat la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite cu loturi de câte 500 m2, amplasate în strada Ghighiului nr. 25C, s-au întocmit procesele verbale de punere în posesie și s-au transmis documentațiile specifice la OCPI Prahova, în vederea scrierii titlurilor de proprietate.
Până în prezent, au fost transmise instituției noastre 3 titluri de proprietate, care au fost înmânate persoanelor îndreptățite.
”În cazul celorlalte 15 solicitări aflate în evidența administrației publice ploieștene, precizăm că, s-au transmis adrese persoanelor îndreptățite pentru completarea dosarelor cu certificate de moștenitor și declarații pe propria răspundere, autentificate, din care să reiasă faptul că nu li s-a atribuit veteranilor sau moștenitorilor acestora vreo suprafață de teren în vreo localitate din țară, în calitate de beneficiari ai Legii nr.44/1994, republicată. După completarea dosarelor de către titularii cererilor/moștenitorii acestora, se va proceda la punerea în posesie a moștenitorilor și, ulterior, le vor fi eliberate și titlurile de proprietate”, a precizat Primăria Ploiești.