Locuințe pentru specialiștii din sănătate, în Ploiești/Blocul va fi ridicat pe strada Cosminele

18 Mar 2024 11:36
Locuințe pentru specialiștii din sănătate, în Ploiești/Blocul va fi ridicat pe strada Cosminele
Primăria Municipiului Ploiești va realiza locuințe colective destinate specialiștilor din sănătate, a anunțat luni municipalitatea. Investiția se va derula prin Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform Planului Urbanistic Zonal, aprobat prin Hotărârea nr. 365/31.07.2023, emisă de Consiliul Local al Municipiului Ploiești, amplasamentul propus pentru acest obiectiv face parte din terenul situat pe strada Cosminele nr. 11A.
Pentru realizarea obiectivului de investiții, Municipiul Ploiești a încheiat contractul de prestări servicii, nr. 5421/14.03.2024, având ca obiect elaborarea Studiului de fezabilitate – Locuințe pentru tineri, destinate închirierii pentru specialiștii din sănătate, strada Cosminele nr. 11A Ploiești.
Prin implementarea acestui proiect va fi realizat un bloc de locuințe colective cu regim de înălțime P+3E, cu 24 de unități locative.
foto ilustrativ: https://covasnamedia.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677