Primăria Municipiului Ploiești a demarat procedura de achiziție publică pentru lucrările de “Restaurare parțială fațadă și acoperiș la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”.
Anunțul de participare și documentația de atribuire, aferente acestei achiziții publice, au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Clădirea Colegiului National „Ion Luca Caragiale” se află în zona de rezervație istorică și arhitecturală a Municipiului Ploiești, fiind un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, înscris în lista monumentelor istorice din județul Prahova. Aceasta a fost construită în perioada 1926-1936 după planurile și sub supravegherea arhitectului Toma T. Socolescu.
Imobilul este format din trei corpuri de clădire, dispuse pe două laturi ale unui lot de formă rectangulară, adiacent străzilor Gheorghe Doja și Soarelui.
La această dată, acoperișul clădirii din strada Gheorghe Doja este afectat de coroziune, ceea ce a dus la deteriorări majore ale plafoanelor interioare la etajul II, la bibliotecă și la nivelul scării monumentale. De asemenea, starea proastă a lucarnelor de la învelitoare și neetanșeitatea învelitorii au determinat degradarea asterelii din pod, iar la mansardă, în zona camerelor de cămin, tabla acoperișului este perforată, unele camere neputând fi folosite.
Deoarece au apărut degradări semnificative la nivelul finisajelor exterioare și interioare ale pereților, cum ar fi fisuri în planul pereților și la nivelul acoperișului la clădirea Colegiului Național ,,I. L. Caragiale’’, în anul 2017, municipalitatea a procedat la achiziția serviciilor de întocmire a D.A.L.I - Restaurare parțială fațadă și acoperiș la clădirea Colegiului National ,,Ion Luca Caragiale’’. În anul 2020, Municipiul Ploiești a procedat la achiziția proiectului tehnic - Restaurare parțială fațadă și acoperiș la Colegiul National „Ion Luca Caragiale”.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr.469/2021 s-a aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții - Restaurare parțială fațadă și acoperiș la clădirea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.2/2021.
Valoarea estimată a achiziției publice demarată de municipalitatea ploieșteană este de 5.833.700,58 lei fără T.V.A, iar finanțarea obiectivului se va face din fonduri aprobate conform Listei obiectivelor de investiții din credit CEC-2022.
Obiectul contractului ce rezultă din această procedură este execuția tuturor lucrărilor identificate în proiectul tehnic și caiet de sarcini. Durata contractului de execuție a lucrărilor este de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a acestora.
Ofertantul va prezenta o propunere tehnică, clară și concisă, prin care va descrie punct cu punct modul în care vor fi executate lucrările, în conformitate cu cerințele proiectului tehnic și caietului de sarcini.
Propunerea financiară va fi elaborată astfel încât să furnizeze toate informațiile cu privire la preț, precum și alte condiții financiare și comerciale legate de obiectul contractului.
sursa comunicat de presa