Asociatia pentru Patrimoniul Regal Peles a anunțat că au început lucrările la Vila Șipot - Casa Arhitecților, mai exact consolidarea fundației, una dintre cele mai dificile lucrări. Este pentru prima dată când se fac astfel de lucrări pe Domeniul Peleș, după mai bine de 45 de ani.
”Din luna noiembrie, însă, grație susținătorilor APRP, am reușit să demarăm procesul de renaștere al acestei spendide construcții. Cu autorizarea Ministerului Culturii, lucrările demarate în acest an vizează înlocuirea instalațiilor sanitare, termice și electrice, refacerea terasei care acoperă spațiul ce va fi destinat Galeriei Arhitecților Peleșului, precum și lucrările de consolidare recent începute” au precizat reprezentanții Asociației.
Pentru anul 2023 sunt prevăzute lucrări de restaurare a fațadelor exterioare ale Vilei Șipot, precum și restaurarea vitraliilor originale (care reprezintă un element de o valoare arhitecturală aparte, asociat direct identității regalității române).
Vila Șipot va fi deschisă apoi ca obiectiv turistic, spațiu multifuncțional pentru evenimente, spațiu inspirațional de lucru pentru tineri arhitecți sau cu alte profesii creative.
Din echipa de specialiști coordonatori ai proiectui fac parte Ing. Mihai Biriș - proiectant Rezistență, Arh. Smaranda Baciu - Proiectant General, Arh. Matei Badea – Proiectant, Ing. Marilena Mălai - Diriginte șantier, ing. constructor Cătălin Bianga, dar și specialiști din cadrul UAU „Ion Mincu”, USAMV București și UTCB.
Restaurarea Vilei Șipot se realizează exclusiv prin finanțări obținute în urma unei campanii naționale de fundraising, derulată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș.