Lucrările de construire a sistemului de canalizare și epurare ape uzate au fost reluate recent în comuna prahoveană Albești-Paleologu. Vorbim despre lucrări derulate în cadrul unor proiecte cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală 1 (PNDL 1). Primăria Albești Paleologu a încheiat în acest sens două contracte ce vizează executarea lucrărilor restante pentru obiectivele ”Sistem de canalizare și epurare ape uzate în sat Albești-Paleologu, județul Prahova” și ”Sistem de canalizare și epurare ape uzate în sat Cioceni, județul Prahova”.
Lucrările de canalizare ce au rămas de executat în satul Albești-Paleologu presupun o rețea de aproximativ 9 kilometri ce cuprinde 206 cămine de vizitare canalizare. Investiția se ridică la aproape 1.600.000 de lei. Asta în timp ce lucrările de canalizare care mai sunt de executat în satul Cioceni se fac pe o rețea cu o lungime de aproximativ 7 kilometri cu 148 de cămine de vizitare canalizare. În acest caz, investiția este de aproape 2.500.000 de lei.
Termenul de finalizare a lucărilor respective este sfârșitul lunii octombrie a acestui an.