MRS Residence a inaugurat, vineri, 9 februarie, lucrările pentru proiectul MRS Residence Grădinele, pentru care a obținut recent autorizația de construcție. Vorbim despre o investiție de 120 de milioane de euro.
MRS Residence GRĂDINILE va fi un ansamblu rezidențial construit pe un teren în suprafață de 6.5 hectare, pe strada Alba Iulia din Ploiești. Ansamblul va beneficia de una dintre cele mai mari parcări subterane de tip rezidențial din țară, având o suprafață totală de aproximativ 4 hectare. Soluția folosită va transforma perimetrul exterior al cartierului într-o uriașă grădină botanică, populată cu specii diversificate de copaci și plante. Astfel, aproximativ 50.000 de mp, adică 85% din suprafața terenului aferent proiectului sunt destinați construcției blocurilor, aleilor pietonale și spațiilor verzi, viitorul cartier devenind un plămân verde unic în Ploiești.
”Proiectul MRS Residence GRĂDINILE reprezintă cea mai mare provocare a companiei noastre până în prezent pe segmentul construcțiilor civile, în care primordial accentul este pus pe calitatea vieții viitorilor locatari. Suntem recunoscători pentru încrederea dumneavoastră, de aceea prin intemediul acestei recepții ne-am dorit să anunțăm oficial începerea lucrărilor și să ciocnim un pahar de șampanie cu proprietarii care au achiziționat deja o locuință în prima etapă a proiectului Grădinile. Vă mulțumim că sunteți mereu alături de noi și alegeți să investiți în toate proiectele noastre”, au transmis reprezentanții MRS Residence, la evenimentul de inaugurare a proiectului.
Locuințele în cadrul MRS Residence sunt compartimentate eficient și variat, astfel ansamblul rezidențial va dispune de garsoniere, apartamente cu 2 camere, 3 camere și 4 camere, penthouse-uri, decomandate, open space, cât și cu bucătărie închisă. Complexul rezidențial se va dezvolta etapizat, iar prima fază implică construcția a 5 imobile: parter +2 etaje, parter+3 etaje, parter +8 etaje.
Grădina botanică din viitorul cartier ”MRS Residence Grădinile” va fi amenajată de compania italiană ”SF Landscape Architecture”, una dintre cele renumite firme de amenajare a spațiilor verzi din Europa.