Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează o serie de manifestări prilejuite de “Ziua Eroilor”, joi, 02 iunie 2022. Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ”sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Sărbători de Paști, în Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești.
Astfel, o acțiune de evocare a eroilor neamului se va desfășura în municipiul nostru, în intervalul orar 10.00-11.00, la Monumentul Eroilor din incinta Cimitirului Militar “Bolovani”.
În prezența persoanelor oficiale se va intona Imnul național al României, se va oficia un serviciu religios de pomenire a eroilor neamului, se vor susține alocuțiuni privind semnificația Zilei Eroilor și se vor depune coroane și jerbe de flori la monument.
În cursul aceleiași zile, începând cu ora 12.00, la Catedrala “Înălțarea Domnului” – Monumentul Eroilor – din Șoseaua Vestului, se va desfășura o manifestare similară, prin care va fi marcată Ziua Eroilor, la care vor participa autorități locale și județene, precum și cadre militare.
Programul acestei activități comemorative include salutul Drapelului de luptă și intonarea Imnului național al României, oficierea unui serviciu religios de pomenire a eroilor neamului cu rostirea numelor acestora, alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori.
În “Ziua Eroilor”, joi, 02 iunie 2022, în intervalul orar 12.00 – 12.05, în memoria eroilor neamului, se vor trage clopotele în toate lăcașurile de cult din municipiul Ploiești.