Simona David, primarul localității Florești, a transmis, cu ocazia zilei de 24 ianuarie, următorul mesaj:
“Astăzi, 24 ianuarie, sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române.
Cunoscută și ca Mica Unire, aceasta a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Cu această ocazie, am fost să depunem o coroană la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza.
Copiii de la Școala din Călinești, îndrumați de doamna învățătoare Ion, ne-au bucurat cu cântece și ne-au recitat poezii, iar apoi ne-am adunat într-o mică horă.
Vreau să le mulțumesc copiilor, părinților și doamnei învățătoare pentru momentul minunat pe care l-au pregătit pentru ziua de azi.
La mulți ani, floreșteni! La mulți ani, dragi români!”
Sursa foto: Facebook Primăria Floresti