Ministerul Dezvoltării acordă sprijin autorităților locale pentru încălzirea pe bază de gaze naturale

29 Dec 2021 17:07
Ministerul Dezvoltării acordă sprijin autorităților locale pentru încălzirea pe bază de gaze naturale
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat, alături de ministrul finanțelor și cel al energiei, Ordinul comun pentru stabilirea procedurii privind acordarea subvenției de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.
Astfel, pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei, se alocă sume sub formă de subvenție, în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kWh, la nivelul unităților administrativ-teritoriale unde energia termică este furnizată prin sisteme de alimentare centralizată.
La nivel național, 30 de unități administrativ-teritoriale au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, produsă pe bază de gaz, și sunt eligibile pentru subvenție.
Legea bugetului de stat pe 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanțare, a spus ministrul Cseke Attila.
”Aceste sume vizează acoperirea unor costuri legate de achiziția gazelor naturale destinate producerii de energie termică în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022”, a precizat ministrul, care a subliniat că, în termen de 5 zile calendaristice de la emiterea facturilor de gaze naturale, UAT-urile pot transmite, cu semnătura primarului, către MDLPA, cererea și documentele justificative:
• extras în copie din contractul de furnizare gaze naturale, din care să rezulte părțile contractante, durata contractului, cantitatea contractată și prețul gazelor naturale, certificate conform cu originalul;
• copie facturi fiscale gaze naturale, certificate conform cu originalul.
Totodată, Ordinul comun prevede că, la nivelul Ministerului Dezvoltării, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative, se realizează situația centralizatoare a sumelor necesare acoperirii lunare a subvenției și se promovează proiectul de ordin privind repartizarea sumelor către bugetele UAT-urilor, urmând ca primăriile să transfere sumele producătorilor de energie termică în maximum 3 zile de la data înregistrării sumelor în conturile de venituri ale bugetelor locale.
Ordinul comun a fost publicat astăzi, 29 decembrie, în Monitorul Oficial al României.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677