Minsitrul Economiei, Florin Spătaru, a fost ieri în vizită la Salina Slănic pentru a vedea concret ce investiții trebuie făcute aici, dar și în ce condiții muncesc angajații. Conducerea Salrom are în plan retehenologizarea salinelor din România, inclusiv a celei din Slănic Prahova. Se dorește înființarea unei noi linii de ambalare a sării la pungi sau cutii de un kilogram, dar și achiziția unei combine pentru extracția sării, astfel încât să se renunțe la metoda de extracție prin perforare-împușcare.
”Este o continuare a vizitelor pe care le-am facut în unitățile Salrom, am fost înainte la Praid. Avem o aplicație turistică și vă invit pe toți să o descărcați pentru că sunt informații relevente și care pot ajuta turiștii să acceseze cât mai multe informații. La Slănic, mă aștept ca anul viitor combina pe care o achiziționam pentru Praid să fie pe bugetul de investiții și la Slănic Prahova, să ușurăm capacitatea de exploatare a sării și să eliminăm riscurile suplimentare pe care le avem și de asemenea o investiție absolut necesară în o unitate de ambalare pentru a putea să intrăm pe piață cu un design bun, frumos și să ne aflăm pe fiecare raft al magazinelor și a unităților de desfacere”, a precizat Florin Spătaru, ministrul Economiei.
În prezent, sarea extrasă din Salina Slănic este ambalată în saci de 25 de kilograme și pungi de 5 kilograme sau vândută cu camionul pentru deszăpezire drumurilor din țară. Totodată, se și exportă sare în Bulgaria, însă numai sub formă de bulgări. Se extrag anual aproximativ 100.000 de tone de sare. Salina are nevoie de investiții și pe partea turistică. Este nevoie de un lift cu care să coboare turișii în mină, de aproape 10 ani acest lucru fiind posibil doar cu microbuzele.
”Pe partea turistică, știu că acel lift cu care se cobora în Mina Unirea nu mai funcționează din 2014. Mi se pare o investiție absolut necesară, am discutat și data trecută când am fost la Prahova și toți directorii filialelor au fost acolo să vedem cam cât ar insemna o astfel de investiție și să putem să mergem mai departe”, a spus Florin Spătaru, ministrul economiei.
Planul este înființarea a două fire de transport pentru turiști,cu două lifturi, dar și scări. Investiția se ridică la aproximativ 8 milioane de euro. Astfel, se va putea tripla numărul de turiști. În prezent, Salina Slănic Prahova are aproximativ 270.000 de vizitatori pe an.
În vizita de la Slănic, ministrul economiei a fost însoțit de oficialitățile locale și parlamentarii Bogdan Toader, Rodica Paraschiv și Laura Moagher. Vizita va continua și astăzi în Prahova la Electromecanica Ploiești și la Uzina Mecanică Plopeni.
COMENTARII
Iuliana Ilie
Să dea Domnul să se realizeze toate puse în plan! Mult succes și țineți-vă de promisiuni că e păcat de acest monument al sării, mândria noastră a slanicenilor! Doamne-ajută!
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări.
Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!!
Doamne, ajută-ne!!!