Noi proiecte europene la Colegiul Național Nichita Stănescu Ploiești

11 Jan 2024 12:04
Anul școlar 2023-2024 a debutat, pentru Colegiul Național Nichita Stănescu Ploiești, cu o intensă activitate în domeniul proiectelor internaționale Erasmus+. Având în derulare parteneriatul școlar KA210-SCH-000094518 1 2 3 Action – Learning English through Drama și parteneriatul de cooperare KA220-SCH-7239C568 We 4 a Sustainable EU, am primit vizita partenerilor străini în România în luna octombrie, în cadrul primului proiect. A urmat întâlnirea partenerilor la Helsinki pentru stabilirea responsabilităților legate de desfășurarea celui de-al doilea proiect, dedicat cetățeniei democratice.
Astfel, în perioada 10-13 decembrie, echipa de proiect formată din prof. Andreia Sersea, Emilia Badea și Ruxandra Grancea, au trasat, alături de reprezentanții școlilor partenere, liniile directoare ale implementării proiectului. Colegiul Național Nichita Stănescu Ploiești va aborda tema activismului politic al tinerilor, în timp ce L.E.G.T Condorcet din Belfort Franța va coordona activități legate de probleme sociale, I.I.S. Piero Sraffa din Crema Italia se va ocupa de economia sustenabilă, iar Incirliova Genclik Kultur Sanat ve Gelisim Dernegi din Aydin, Turcia va aborda schimbările climatice și protecția mediului. Toate activitățile se vor subsuma temei proiectului, aceea a educației europene responsabile, democratice și echitabile în vederea consolidării unei societăți deschise, salvgardării patrimoniului natural și cultural al Europei.
În perioada 18-22 decembrie a avut loc a doua mobilitate a proiectului 1 2 3 Action – Learning English through Drama la Belfort, Franța. Elevii Ruxandra Florescu, Cristina Grigore, Călin Pîrvan și Gabriel Udroiu însoțiți de d-nele profesoare Carmen Argeșanu și Andreia Sersea au alcătuit echipa care a implementat activitățile celui de al doilea modul. Având ca temă tradițiile specifice Crăciunului și Anului Nou, elevii, organizați în echipe internaționale, au scris articole despre obiceiurile de iarnă din țările lor, subliniind asemănările și deosebirile dintre acestea. De asemenea, fiecare echipă a pus în scenă o scurtă secvență dramatică pe aceeași temă.
Sezonul sărbătorilor de iarnă nu putea fi complet fără o vizită la fabrica de turtă dulce Fortwenger, având o vechime de 200 de ani și în pitorescul orășel alsacian Colmar, renumit pentru cel mai frumos târg de Crăciun din Europa.
La începutul lunii martie 2024, Colegiul Național “Nichita Stănescu” va avea din nou prilejul de a deschide seria mobilităților proiectului We 4 a Sustainable EU, primind vizita partenerilor din Finlanda, Turcia, Italia și Franța.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677