Credinciosii sunt invitati duminica, 22 mai, la sfintirea bisericii ce a fost construita in satul Pleasa al comunei prahovene Bucov. Cu o zi inainte, aici va fi adusa si o icoana facatoare de minuni:
“Dupa multă muncă și jertfă, Cu bucurie duhovnicească va invităm să fiți alături de noi Duminică, 22 mai 2022, la SFINȚIREA Bisericii Noi din satul Pleașa.
Bucuria este cu atât mai mare cu cât, în ajunul Zilei de sfințire, în Biserica noastră va fi așezată Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului ,,Iordănița”, din Țara Sfântă, icoana în fața căreia se ruga Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.
Slujba de sfintire și Sfânta Liturghie Arhierească vor fi săvârșite de Preasfințitul Parinte TIMOTEI Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Conform rânduielii, în ziua de sfințire a noii biserici și femeile se pot închina în Sfântul Altar.
Până atunci, lucrăm cu timp și fără timp pentru a putea duce la bun-sfârșit toate lucrările care mai sunt de executat.
Bunul Dumnezeu sa răsplătească tuturor celor care s-au ostenit, se ostenesc și se vor mai osteni pentru realizarea acestor lucrări!
Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc Frumusețea Casei Tale!”, au transmis reprezentantii Parohiei Pleasa.
Sursa foto: facebook Parohia Pleasa