Cinci tineri au fost transortați la spital după ce au fost răniți în urma unui accident produs sîmbătă noapte, pe DJ 102I, în zona barajului Paltinu. Un tânăr în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau 4 pasageri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet, iar ulterior ieșind în afara părții carosabile în vegetația forestieră, răsturnându-se.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a tuturor ocupanților autovehiculului, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, acolo unde, ulterior, a fost declarat decesul unei tinere în vârstă de 18 ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.