Grav accident rutier pe DN1, localitatea Bănești, în noaptea de sâmbătă spre luni. În coliziune au fost implicate 2 autoturisme și o căruță. Potrivit cercetărilor polițiștilor, un bărbat în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un atelaj hipo, la ieșirea de pe strada Belu în Drumul Național 1, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani.
În urma impactului, atelajul și-a continuat deplasarea, pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, iar ulterior conducătorul atelajului hipo a fost proiectat pe partea carosabilă.
ISU Prahova a precizat că în urma impactului, persoana aflată in atelaj prezenta răni incompatibile cu viața, astfel ca a fost declarat decesul de către medicul ajuns la fața locului.
O persoană de la bordul unuia dintre autoturisme a fost încarcerată, dar conștientă, pompierii acționând de îndată pentru extragerea acesteia, ulterior fiind preluată de ambulanța de terapie intensivă mobilă și transportată la spital.
Un alt ocupant al aceluiasi autoturism a necesitat ingrijiri medicale și, ulterior, a fost transportat la spital de către echipajul SMURD prezent la fața locului.
foto ISU Prahova