În data de 21 martie 2022 Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a demarat două proiecte educaționale de tip ocupațional, ce presupun amenajarea unei sere cu flori și a unui solar cu legume, în sectorul agrozootehnic existent la nivelul unității penitenciare.
Proiectele ”Atelier de grădinărit” și ”Sera cu flori” au fost implementate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor deținutelor de a fi angrenate în activități practice ce au capacitatea de a spori sentimentul de utilitate, precum și pentru a le oferi posibilitatea de a petrece în mod diversificat și cu folos timpul petrecut în detenție.
Activitățile din cele două proiecte se desfășoară pornind de la necesitatea obiectivă de cunoaștere a activităților care se pot realiza într-o gradină sau solar (întreținerea și lucrările solului, modul de cultivare și îngrijire a florilor/legumelor etc). Derularea activităților include asimilarea unor cunoștințe teoretice și mai ales practice de bază: noțiuni elementare despre uneltele folosite în grădinărit, modul de pregătire al solului, lucrări manuale ce se pot executa în grădină și moduri de înmulțire, întreținere și recoltare a florilor/legumelor.
În cele două proiecte au fost implicate 15 deținute clasificate în regim deschis și semideschis, iar parcurgerea acestor activități ocupaționale va permite deținutelor care vor fi puse în libertate atât să-și amenajeze eficient spațiul verde din jurul locuinței, asigurând o ambianță plăcută, cât și să facă economii prin folosirea în alimentația proprie a legumelor obținute prin munca lor.