Oficial: Viorel Moldovan este noul antrenor principal al echipei FC Petrolul Ploiești

09 Aug 2020 20:46
Oficial: Viorel Moldovan este noul antrenor principal al echipei FC Petrolul Ploiești
Viorel Moldovan este noul antrenor principal al FC Petrolul Ploiești, după ce a ajuns, astăzi, la un acord cu oficialii clubului nostru.

Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a semnat un angajament valabil pentru următoarele două stagiuni, dorința mărturisită fiind, bineînțeles, aceea a promovării pe scena primului eșalon.

"Tentația acestei provocări a fost mult, mult prea mare, și ideea în sine, aceea de a reuși o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult și a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploiești. Știu că voi lucra la un club cu tradiție, cu suporteri minunați, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul! Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în aducerea mea. Am văzut că sunt dorit foarte mult, lucru care îmi dă și mai multă încredere și energie pentru a reuși ca, la finalul sezonului, să urcăm pe prima scenă fotbalistică!", a declarat Viorel Moldovan.

Fost component al "Generației de Aur", Viorel Moldovan a avut o carieră impresionantă ca jucător, bifând 70 de selecții în prima reprezentativă, cu care a participat la Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, precum și la turneele finale ale Campionatelor Europene din 1996 și 2000. Debutant în primul eșalon pe 21 octombrie 1990, pe când evolua la Gloria Bistrița, chiar într-un meci cu FC Petrolul Ploiești, noul tehnician al "galben-albaștrilor" a jucat, de-a lungul carierei, pentru Dinamo București, Neuchatel Xamax, Grasshoper Zurrich, Coventry City, Fenerbahce Istanbul, FC Nantes, Al Wahda, Servette Geneva, Poli AEK Timișoara și Rapid București, având în palmares titlurile de campion al Elveției (1998) și al Franței (2001).
După încheierea activității de jucător, Viorel Moldovan și-a început cariera de antrenor pe banca lui FC Vaslui (2008-2009). Le-a mai pregătit, apoi, pe FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid București, AJ Auxerre, a fost secundul primei reprezentative, în perioada 2014-2016, dar și principal al naționalei "U21" (2014). În ultimele două sezoane s-a aflat pe banca Chindiei Târgoviște, grupare cu care a promovat în prima ligă, la capătul stagiunii 2018-2019.

Viorel Moldovan va începe treaba la Petrolul de mâine, iar din stafful său vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) și Stelian Isac (preparator fizic).

sursa FC Petrolul Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677