“Ora Pământului” nu va trece nemarcată nici în Sinaia. Este un gest mic, simbolic, care devine de la an la an, un eveniment popular în viața comunităților, după cum spun autoritățile sinăiene.
“Stingem lumina pe străzi și oprim aparatura electrocasnică neesențială. Haideți să reducem pe cât posibil consumul de energie din locuințe pentru “Ora Pământului” și astfel să devenim parte din acest fenomen global”, a transmis Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.
Ca în fiecare an, pentru a conștientiza problemele schimbărilor climatice, între 20.30 – 21.30 lumina stradală va fi oprită.