Patru curse de trap și una de galop, sâmbătă, pe Hipodromul Ploiești!

09 May 2019 14:27
Patru curse de trap și una de galop, sâmbătă, pe Hipodromul Ploiești!
La numai o săptămână de la ultima reuniune hipică de trap, Hipodromul Ploiești îi așteaptă, sâmbătă, 11 mai, pe iubitorii turfului la un nou eveniment-spectacol, cu patru curse de trap și o interesantă întrecere de galop.

Reuniunea va debuta la ora 10.30, cu Premiul Darius, o cursă ce va avea la start șase cai, și va continua, de la 11.00, cu prima întrecere listată la pariuri de partenerii CSM Ploiești de la Casa Fortuna: Premiul Dedițel " Fortuna Silver, cu zece trăpași ce vor concura pentru premi totale de 2500 ron.

A treia cursă a zilei va avea loc la ora 11.30 și va fi main-eventul reuniunii, Premiul de Mai " Fortuna Gold, o cursă semiclasică pe distanța de 1950 de metri, având la start zece dintre cei mai buni cai de pe hipodrom. Ziua va continua, de la ora 12.00, cu o spectaculoasă cursă de galop " Premiul ARAC -, în care șase cai se vor întrece pentru a intra în posesia premiilor totale de 4500 de lei. Ultima cursă a zilei va fi Premiul Danezul, ce va debuta la ora 12.20.

Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul, în spațiul special amenajat, între cele două tribune.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.
sursa CSM Ploiesti

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677