Comunicat de presa Fundatia Comunitara Prahova: "Ne pasă de siguranța medicilor noștri
Patru tuneluri de dezinfectare a echipamentelor personalului medical au fost puse în funcțiune începând de ieri în spitalele din Prahova angrenate în acțiunea de combatere a efectelor pandemiei COVID 19. Amplasate la intrarea în secțiile ATI și BMF ale Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în Spitalul CFR și în spitalul Municipal Câmpina " unitate de suport COVID 19, dispozitivele vor contribui la creșterea siguranței și protecției medicilor și personalului medical.
Produse de o companie din Onești, tunelurile dezinfectante au un sistem triplu de acțiune, prin pulverizare, cu lămpi UV și prin intermediul covorului dezinfectant, și funcționează complet automat.
Achiziția acestor dispozitive " trei dintre ele direct de către Fundația Comunitară, al patrulea direct de către spitalul CFR - a fost posibilă ca urmare a implicării unor firme din prahovene care au suportat integral costurile, inclusiv cele de transport.
Este vorba despre: Class Beton, Colen Impex, MRS Residence și Supermarket La Cocoș, companii care s-au implicat constant, și continuă să o facă, în acțiunile de achiziție de materiale de protecție și echipamente destinate personalului medical.
Fundația Comunitară Prahova continuă acțiunile de colectare bunuri și bani pentru dotarea spitalelor din județ, inclusiv prin asigurarea de consultanță celor care vor să contribuie.
Ca parte a acestui efort continuu, în scurt timp vom lansa platforma #solidaripentruprahova, un proiect care își propune să aducă în același loc toate forțele implicate în lupta pentru limitarea efectelor pandemiei COVID 19 asupra comunității noastre.
Până acum am mobilizat 103.365 lei din care s-au achiziționat tuneluri de dezinfectare, combinezoane, mănuși, măști FFP2, viziere, botoși și 2 injectomate, produse ce au fost achiziționate pentru distribuirea către Spitalul Județean de Urgență Ploiești (secția ATI, UPU), Spitalul de Boli Infectioase, Spitalul de Pneumologie, Spitalul Boldescu (secția urgențe stomatologice), Spitalul Muncipal Câmpina.
Campania continuă și donațiile se pot face pe fundatiacomunitaraprahova.ro/unitipentrusanatate