Comunicat Politia Prahova: PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE BĂNUITE DE FURT, FURT CALIFICAT, DISTRUGERE ȘI VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Secția nr.1 de poliție Ploiești au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și unul în comuna Bărcănești, la persoane bănuite de furt, furt calificat, distrugere și violarea sediului profesional. 6 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.
În fapt, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2022, doi tineri, de 15 și 16 ani, ar fi pătruns în incinta unei societății comerciale ce are ca obiect de activitate comercializarea de articole vestimentare și produse de uz caznic, de unde ar fi sustras o pereche de încălțări sport și trei treninguri.
De asemenea, în noaptea de 27 spre 28 decembrie 2022, aceeași tineri ar fi pătruns, fără drept, în incinta unei societăți comerciale și ar fi distrus mai multe echipamente de lucru.
Ulterior, în aceeași noapte, un al treilea tânăr ar fi sustras un telefon mobil din interiorul unui autovehicul.
Prejudiciul creat în toate cele trei cauze penale este de 5.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.