Ploieștean, reținut pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție și amenințare

29 Oct 2024 15:45
Ploieștean, reținut pentru nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție și amenințare
Deși avea emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de 12 luni, un bărbat din Ploiești nu a putut sta departe de femeia pe care o agresase anterior. Astfel, polițiștii Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au fost sesizați, luni, de o femeie despre faptul că a fost agresată fizic de către soț.
” În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe Șoseaua Vestului, unde au identificat atât apelanta, o femeie de 36 de ani cât și un bărbat de 38 de ani, ambii din municipiul Ploiești. Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că femeia în cauză ar fi fost agresată verbal și amenințată de către bărbat”, a transmis IJP Prahova.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că pe numele bărbatului era emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de 12 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de femeie și față de locuința acesteia.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție și amenințare.


COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677