Ploieșteanca Ana Constantin, elevă la Colegiul Militar Breaza, locul I la o competiție de debate

26 Mar 2025 17:44
O tânără din Ploiești, Ana Constantin, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza, a obținut locul I la o competiție de debate. Cu echipa, Ana a obținut al doilea loc.
”Trei elevi cantemiriști, dornici să își valorifice competențele de comunicare, de argumentare persuasivă și de gândire critică în cadrul dezbaterilor, au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”. Echipa de începători a Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, formată din elevi ai claselor a IX-a, Ana Constantin, Diana Goliță și Cristian Balint, a reușit să se claseze pe Locul al II-lea, în timp ce Ana a ocupat primul loc la individual”, au transmis reprezentanții Colegiului Militar Breaza.
La rândul său, Ana a declarat că: „Anul acesta a fost cu adevărat special – cele două distincții sunt mai mult decât niște trofee, sunt dovada că munca, pasiunea și determinarea chiar dau roade. Fiecare competiție a fost o lecție, fiecare rundă o provocare, iar fiecare echipă cu care am dezbătut m-a ajutat să cresc. Mai presus de premii, olimpiada mi-a oferit încredere, prieteni și amintiri de neprețuit. Și asta e, până la urmă, cea mai frumoasă parte”.
Dacă pentru Ana a fost a doua participare, anul trecut obținând calificarea la etapa națională, pentru Diana și Cristian a fost începutul unui drum frumos, cu multe obstacole și experiențe frumoase. „Am învățat să lucrăm în echipă, să gestionăm diverse situații, susținându-ne opiniile și punctele de vedere. Astfel, am evoluat atât pe plan personal, cât și profesional. Suntem bucuroși și recunoscători pentru oportunitatea oferită, care ne-a dezvoltat gândirea critică, abilitățile de comunicare și ne-a sporit spiritul de echipă”, a transmis Diana.
foto: Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Buna seara! As vrea sa particip la concursul"Tocuri pe biciclete".
Oare controlează și hotelurile / restaurantele mafioților sau doar pe cei care se chinuie să ofere servicii decente ? Propagandă asta ieftină e depășită ! Piedone știe ce a făcut deci e irelevant pus politic acolo !
La campina cînd de bine in control
RUSINE! Trebuie sa apelati la primul ministru si alte ministere ca sa ridicati gunoiul din oras?Pentru ce ati fost votati si numiti in functii?Un primar si un prefect nu pot sa rezolve conflictele meschine ale firmelor de salubritate?
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677