Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție rurală Apostolache au fost sesizați prin SNUAU 112, ieri seară, că un bărbat din comuna Sângeru conduce un autoturism, fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.
” Polițiștii au identificat în trafic, pe drumul comunal Sângeru, autoturismul menționat, ocazie cu care au procedat la oprirea acestuia, folosind semnalele acustice și luminoase însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea pe drumul public până în dreptul locuinței sale. În urma verificării în bazele de date s-a constatat faptul că barbatul în vârstă de 50 de ani din comună nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a menționat Poliția Prahova.
Întrucât acesta emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.