Ieri, 12 ianuarie a.c., polițiștii compartimentului de analiză și prevenire, de siguranță școlară, împreună cu cei din cadrul structurilor operative, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au stat de vorbă cu elevii claselor terminale, din cadrul Colegiului Național Nichita Stănescu din municipiu.
Elevilor li s-au prezentat aspecte legate de organizarea Poliției Române, drepturile, obligațiile polițiștilor și condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Printre beneficiile meseriei de polițist se numără și autoritatea generată de uniformă, stabilitatea locului de muncă dar și salariul, care nu este unul neglijabil, acestea au fost doar câteva aspecte prezentate, care ar putea să motiveze tinerii, pentru a se înscrie la o insitituție de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, elevilor li s-a prezentat și partea mai puțin nevăzută a meseriei de polițist, cum este posibil să rateze anumite evenimente și zile de naștere, dar din păcate libertatea totală pe care o aveau înainte va fi înlocuită de responsabilitatea funcției pe care o vor ocupa.
Sau, cum vor lucra în zile de concediu, câteodată vor prinde tură de sărbători și trebuie să fi conștienți de asta, existând chiar posibilitatea să fie martori la evenimente marcante.
*În concluzie, a fi polițist este o carieră foarte stabilă și interesantă. Te vei bucura de faptul că îți vei putea lăsa amprenta asupra societății și asupra vieților oamenilor cu care interacționezi. Depinde de tine să fii cinstit și loial.*
Acesta a fost mesajul final transmis de către cei 13 polițiști prahoveni, în speranța că au stârnit interesul elevilor și se vor îndrepta spre această meserie.