Politistii prahoveni, pe urmele unor hoti

19 Feb 2025 10:44
Politistii prahoveni, pe urmele unor hoti
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au efectuat în cursul zilei de 18 februarie a.c., cinci percheziții domiciliare în municipiul Piatra Neamț, orașul Urlați și în localitățile Loloiasca și Colceag.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de furt.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, la data de 13 octombrie 2024, persoanele bănuite ar fi pătruns în scara unui bloc de apartamente de unde ar fi sustras două biciclete, cauzând un prejudiciu estimat de aproximativ 6.000 de lei.

Totodată, din cercetari, au reieșit date și despre săvârșirea altor infracțiuni, urmând a se extinde urmarirea penala.


În urma perchezițiilor, două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

După administrarea probatoriului, față de doi bărbați, cu vârste de 20 și 37 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați unității de parchet competente în vederea luării unor măsuri preventive suplimentare.

Acțiunea polițiștilor a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, precum și cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.

Cercetările continuă pentru clarificarea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale .

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677