Un nume de referinţă în Prahova, atunci când vorbim despre portul popular, este Anda Mănescu. Este cea datorită căreia, de ceva timp încoace, ia de Breaza a început să-şi recapete notorietatea pe care a avut-o decenii la rând. Născută şi crescută în Breaza, Anda Mănescu are ca amintire a copilăriei „icoana“ bunicii torcând, cosând şi spunându-i poveştile cu Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi. Fascinată încă de mică de materiile purtătoare de viaţă: pânza şi firul de mătase, Anda avea să renunţe la o carieră în Bucureşti, în domeniul economic, pentru a reveni pe meleagurile natale şi a coase fir cu fir, „muscă“ cu „muscă“ propria-i afacere: cea în care vechiul se îmbină cu noul, cea în care identitatea şi elementele existenţei sunt aşezate pe o bucată de pânză topită. Una care poartă cu ea suflet, îmbinând pasiunea, abilităţile, gândurile, dorinţele brodezelor.

Ia de Breaza este un brand, este o poveste în sine, contestată de unii, apreciată de alţii, dar care a fost sursă de trai pentru mii de oameni, care a vorbit peste hotare de România şi care a prezentat bucată din ţara şi rădăcinile noastre pe marile scene ale lumii.
Ca de obicei, ca să înţelegem mai bine omul pe care-l aducem în prim-plan, păşim la începuturile existenţei, atunci când cei din jur au o mare influenţă asupra viitorilor paşi, dar şi când visurile nu au stavile. Ca mulţi dintre cei născuţi în anii ’70-’80, copilăria Andei a fost în jurul casei bunicilor. Şi a fost una minunată, în care bunica torcea şi cosea, în care mergea la câmp, avea grijă de treburile casei, dar se ocupa şi de nepoţi. Încă din primii anişori, Andei avea să i se contureze fascinația pentru florile cusute pe altițe și admirația pentru Victoria Vasilescu, care a scos Breaza pe marile scene ale lumii. „De copil fiind, tot ce îmi doream era un ac, ață și petice de materiale. Efectiv mă fascinau. Creativitatea mea în materie de haine era/este fără limte. Gândeam mai mult decât puteam face fizic. Așa e și acum, dar mă poderez. Îmi plăcea să stau în curte, printre florile din grădinița bunicii și să-mi întind pătura de lucru și să mă delectez cu rochițe pentru păpuși. Mai făceam și o paradă a modei la sfârșit“, îşi aminteşte Anda.

Avea 5-6 anişori când a început să exerseze primele împunsături în bucăţile de pânză. O fascinau şi-şi dorea să coase, la rându-i, simbolurile pe care le vedea pe iile cusute de bunica. Însă cum să obţii un lucru dacă nu-l cunoşti? Aşa că roata norocului, creasta munţilor, coroana reginei, copiii-n horă, buchetele de flori şi multe altele i-au fost descifrate Andei prin intermediul poveştilor cu Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, pline de tâlc, create şi spuse cu mult har de bunica. O reprezentare a omului simplu, dar extrem de bogat în cunoştinţele acumulate din experienţa vieţii, din semnele naturii şi credinţa fără limite în Divinitate, a omului pentru care tradiţia a fost crez, cuvânt, zestre, alean, drag, îndemânare, mândrie…, IDENTITATE!
Deşi visul de copil o plasa într-o lume a modei, dorindu-şi ca după şcoala generală să urmeze o profesională, unde să studieze croitoria, cursul vieţii şi îndrumările părinţilor au purtat-o către un liceu teoretic, la un profil de mate-info. „Mai departe mi-am dorit să merg la UNARTE, dar am ajuns la ASE. Nu am avut posibilitatea de a face pregătire la desen sau pentru o universitate de arte, așa că sunt un economist cu acte în regulă. Nu am fost împăcată cu meseria mea, eu sunt visătoare, nu pot ține pasul cu cifrele. Dar cu mult curaj ne putem urma pasiunea, care nu moare niciodată, doar stă adormită până începe să țipe ca să fie exprimată“, a completat Anda, dezvăluindu-ne astfel şi măiestria manevrării cuvintelor şi nu doar pe cea acului de cusut.
Însă dorinţa copilărie avea să se contureze în momentul în care Anda dădea naştere. Odată cu fiul său, Victor-Ion, a prins suflet şi ceea ce este astăzi este un magazin-muzeu cu tot ce înseamnă piese vestimentare ale portului tradiţional, cu specific muntenesc. Piesa de rezistenţa este ia.

Era însărcinată când a cusut cap-coada prima sa bluză tradiţională. Atunci i s-a înfiripat şi ideea de a-şi schimba cariera. S-a pus pe învățat, a cumpărat cărți, a fost la profesorul etnograf Vasile Focșeneanu, a luat interviuri și a învățat multe despre aceste comori ale Regatului.
Creştea şi volumul de informaţii, creştea şi pruncul său, iar când acesta avea aproape un an, ajutată îndeaproape de tatăl său, Anda îşi punea pe picioare afacerea. Toate i-au mers strună. În două săptămâni avea spațiul, avea marfa, avea firma. La rându-i, prin readucerea în prim-plan a iei de Breaza şi a tot ce înseamnă broderie tradiţională, Anda Mănescu a fost o uşă care s-a deschis pentru brodezele şi persoanele pricepute în ale torsului şi ţesutului din zonă. Au venit spre ea femei talentate, cu o energie senzaţională, care cos cu mult suflet fiecare cruciuliţă, lănţişor, „gura-păpuşii“, fiecare cheiţă, care ştiu să construiască din fire adevărate opere de artă. Sunt persoane care reproduc cu sfinţenie simbolistica iei de Breaza. Una atât de constestată, dar care se ambiţionează să nu cedeze. Una care a rezistat într-un moment în care latura tradiţională intrase într-un con de umbră, una în care broderiile lucrate manual nu mai erau la modă, iar iile erau considerate desuete. Astăzi, discuţiile se duc pe tema autenticităţii acestei bluze, dacă respectă „canoanele“ sau este artizanat.

„Înțeleg disputa pe tema iei de Breaza, dar o consider nefondată. În perioada comunistă Breaza a fost cel mai mare bazin de broderie manuală din țară, tot atunci pânza s-a subțiat, a căpătat o finețe pe care nicio altă pânză de ie nu o are. Lunar din Breaza plecau la export câte 2000 ii lunar, nicio altă zonă a țării nu a avut acest succes. Chiar dacă textura iei s-a schimbat (zic eu în bine, că nu mereu e comod să porți o pânză groasă și grea), broderia și simbolistica au rămas neatinsă. Brodezele mereu au considerat-o sfântă și nu au schimbat nicio ”muscă”. Aș putea spune că totul evoluează și se schimbă cu timpul, acesta este cursul iei de Breaza, istoria care încă se scrie.

Când am început să lucrez ii, ele erau aproape pe cale de dispariție, nici măcar nu se mai găseau materialele necesare. Astfel am convins fabrici să-mi lucreze materiale așa cum erau ele odată, cum le știam eu de la bunica“, ne-a mărturisit Anda.Acum, pe lângă modelele deja cunoscute, în magazinul Andei vom găsi şi ii sau alte piese vestimentare recondiţionate, bucăţi de pânză lucrată, de peste 100 de ani, salvate şi reintegrate în bluze noi.
Afacerea i-a înflorit! Faptul că şi-a urmat pasiunea a venit la pachet cu noi şi noi idei. A dat curs tuturor invitaţiilor, a participat la prezentări de modă şi la diverse evenimente. În afara ţării, ia noastră este mereu o piesă de senzaţie. Nu este o necunoscută străinilor, dat fiind că, ani la rând, Breaza a fost un mare exportator de artă tradițională. Dar, de fiecare dată, bluzele noastre autentice sau elementele tradiţionale inserate pe creaţiile de modă impresionează.
A avut prezentări la Belgrad și Madrid, unde şi-a lansat colecția de vară, design propriu.
Când are un strop de răgaz, pe Anda o găsim petrecându-şi timpul cu familia. „Fiecare fărâmă de timp le este dedicată lor. Ne plimbăm, ne uităm la filme, facem grătar, orice doar să fim cu toții. De asemenea când sunt foarte aglomerată cu timpul, tot ei vin și mă ajută să termin mai repede, ca să vin acasă“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră. Se caractizează ca fiind o personalitate a contrastelor, atrasă, deopotrivă, de mare şi munte, de linişte, dar şi de zgomotul muzicii, de socializare sau singurătate. O antiteză a trăirilor care o ajută, însă, să vadă frumosul în orice.
Când are un strop de răgaz, pe Anda o găsim petrecându-şi timpul cu familia. „Fiecare fărâmă de timp le este dedicată lor. Ne plimbăm, ne uităm la filme, facem grătar, orice doar să fim cu toții. De asemenea când sunt foarte aglomerată cu timpul, tot ei vin și mă ajută să termin mai repede, ca să vin acasă“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră. Se caractizează ca fiind o personalitate a contrastelor, atrasă, deopotrivă, de mare şi munte, de linişte, dar şi de zgomotul muzicii, de socializare sau singurătate. O antiteză a trăirilor care o ajută, însă, să vadă frumosul în orice.
text CJ Prahova
Foto: arhivă personală Anda Mănescu