A lăsat ingineria şi şi-a urmat pasiunea pentru pictură! Amalia Suruceanu, din Câmpina, alină suflete prin ArTerapie, dă culoare spitalelor şi duce numele României peste hotare
Înzestrată cu un har aparte şi cu un suflet mare, impulsionată de o doză de nebunie şi susţinută, în permanenţă, de familie, Amalia Suruceanu (53 ani) „a îndrăznit“, pe când avea 45 de ani, să schimbe macazul la 180 de grade şi să iasă din amorţeala vieţii cotidiene şi a anonimatului. A plecat dintr-o companie unde avea satisfacţie financiară, dar nu şi sufletească, şi a ales să-şi umple zilele de culoare, creaţie, să vorbească şi să arate lumii picturile sale şi, totodată, să ofere celor din jur un strop din darul cu care a înzestrat-o Divinitatea. Astfel, astăzi, pe lângă un artist celebru, este un căutat şi apreciat arterapeut. S-a implicat în activităţi de voluntariat la spitalele Voila şi Municipal Câmpina, dar a colaborat şi cu diverse ONG-uri pentru a aduce alinare prin artă.

Am făcut un arc peste timp și-am ajuns în perioada copilăriei Amaliei, una de care își amintește cu tot dragul și, totodată, cu multă nostalgie. Ziua era prea scurtă pentru multitudinea de jocuri. Îi sunt amintiri vii ploile de vară, zilele frumoase și însorite din Câmpina, dar și momentul în care a mers la Casa Pionierilor, la cursurile organizate acolo, unde a optat și pentru pictură. Însă prima satisfacție adusă de culori a fost prin școala gimnazială, atunci când i-a fost expusă o pictură pe sticlă.
Răsăritul unui nou drum
I-a plăcut să jongleze cu nuanțele, cu liniile, cu imaginația, însă viața i-a îndreptat cariera spre inginerie. Nu a fost prima opțiune în topul preferințelor profesionale. Și-ar fi dorit să urmeze Arhitectura, dar posibilitățile părinților de a o medita pentru admiterea la o facultate extrem de căutată, la acea vreme, erau reduse. Ca atare, a studiat la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești (UPG-ul de astăzi). Iar viața și-a urmat cursul firesc. Un serviciu bun, bine plătit, o familie, activități cotidiene. Până într-o zi, când într-o pauză de prânz de la serviciu i-a apărut în față „ispita“: un set cu o pânză și o cutie de culori. Le-a cumpărat și a dat viață unui răsărit de soare. Inconștient, poate, Amalia a pus pe pânză ceea ce urma să i se întâmple, să aleagă răsăritul unei noi vieți!

Este lesne de ghicit ce s-a întâmplat în anii următori. Serviciul a fost împletit cu orele de pictură, cu ore de studiu, cu ore de experimentat noi tehnici pe pânză. Doar că ajunsese ca, fizic, să nu mai facă față unui serviciu bun, dar care-i mânca zile-lumină din viață, și orelor din noapte în care se refugia în colțișorul de pictură. Iar după un concediu medical, a venit momentul alegerii. De atunci, undeva prin 2013, a optat să facă „ingineria“ jocului de culori.
O alegere neînțeleasă de mulți, dar care Amaliei i-a adus și îi aduce cele mai mari satisfacții. Un pas care, inițial, a fost al ei, însă ulterior avea să constate că de fapt, fusese „cea aleasă“ pentru a-i ajuta și bucura, totodată, pe alții.
Proiecte în premieră pentru Prahova
Un autodidact, un perfecționist, Amalia Suruceanu a vrut să știe și să încerce cât mai multe tehnici. A pornit de la pensulă, tehnica în cuțit, modurile mixte, vitralii, pictura pe textile, pe stilouri şi pixuri, modelarea răşinei etc, până a ajuns să dea viață și culoare pereților spitalelor şi nu numai.

Odată ce a „îndrăznit“ să păşească pe drumul său, proiectele și provocările s-au ținut lanț pentru artista câmpineancă.
Dar ce a făcut Amalia Suruceanu în plus față de ceilalți artiști plastici? Cum a ajuns să fie apreciată de foarte multe persoane și contestată, totodată, de altele? Și-a folosit talentul, studiile, calificările în a face bine, cu ajutorul artei, oamenilor care, din diverse motive, trec prin etape mai puțin plăcute ale vieții. Unii dintre ei instituţionalizaţi la Spitalul Voila din Câmpina, alţii sub supravegherea familiei.
Vorbim despre ArTerapie, modul prin care Amalia a ales să facă bine la zeci de persoane, cu vârste cuprinse între 3 și 67 de ani, cu diverse afecţiuni. O muncă enormă, plină de responsabilități și făcută pe bază de voluntariat.
„La terapia prin artă, oamenii apelează la indicația psihologilor. Din păcate, ne confruntăm cu acei părinți care, în ciuda manifestărilor evidente, neagă faptul că ai lor copii au anumite probleme. Este greu, dar cu cât accepți mai repede, cu atât îl poți ajuta mai bine pe copil. În arterapie nu punem accent pe calitatea imaginilor, ci pe efectele picturii asupra comportamentului uman. Iar rezultate, din fericire, au apărut și apar“, ne-a spus Amalia Suruceanu.
Însă, a completat faptul că a descoperit printre elevii ei (nu-i place să-i numească pacienți) și talente veritabile, iar lucrările acestora s-au regăsit pe simezele expozițiilor Uniunii Artiştilor Plastici.
Între 2015-2016 o regăsim implicându-se în ateliere tematice pentru copii şi adolescenţi, prin care erau îndrumaţi să-şi exprime personalitatea prin artă.
Urăște griul, monotonia, motiv pentru care a vrut să redea acel strop de culoare, lumină, veselie, acolo unde îl găsești foarte puțin: pe pereții spitalelor. Astfel, zidurile Spitalului Municipal Câmpina arată, acum, altfel şi a fost punctul de pornire pentru „Câmpina în culori“, o iniţiativă menită să aducă o „pată“ de frumos în cel de-al doilea municipiu al judeţului. De asemenea, a derulat în Prahova, un proiect în premieră, cel de a transforma interiorul auster al Spitalului Municipal Câmpina într-un decor plin de culoare și speranță.
Teama de spital, de durere, de suferință poate fi tratată sau, cel puțin, ameliorată cu ajutorul artei. Artista Amalia Suruceanu a găsit cea mai inedită „pânză“ în a-și expune ideile: pereții interior ai Spitalului Municipal Câmpina. O iniţiativă care i-a fost recompensată cu trofeul categoriei „Artă şi Culoare“ al Galei Comunităţii Prahovene 2018.
De asemenea, de-a lungul anilor a organizat tabere gratuite de pictură pentru copii. A fost sprijinită de alţi oameni de bine, care prin ONG-urile pe care le-au înfiinţat, i-au asigurat tot suportul logistic pentru acţiunile filantropice.

„Politica mea este arta!“
Înainte de expoziții, atelierul i se transformă în loc de muncă, de luat masa și, uneori, chiar și de odihnă. Lucrările ei, în care predomină albastrul și violetul, nuanțe despre care spune c-o reprezintă, au putut fi admirate atât în țară, cât și în afară.
„Politica mea este arta“, spune Amalia, iar în culoare găsește acea mângâiere pe care o dă Dumnezeu omenirii.


Îi e dor de întâlnirea cu iubitorii de pictură, însă anii pandemiei şi i-a dedicat studiului şi unor noi iniţiative, cum ar fi pictura stilourilor şi pixurilor realizate de către soţul său. De asemenea, în paralel se ocupă și de firma de consultanță în management.
„Nu puteam renunța de tot la ceea ce-am învățat în anii de serviciu pentru că sunt domenii care se susțin reciproc. Din artă se câștigă financiar puțin, dar compensează satisfacția sufletească“.
Are însă și momente în care vrea să se refugieze, să facă altceva sau, pur și simplu, să caute elemente inspiraționale! O vom găsi citind, grădinărind sau pe dealurile Muscelului făcând diverse fotografii. Iar dacă timpul îi permite, îți va fi un minunat interlocutor.
A călătorit în lumea-ntreagă, a căutat peste tot poveştile pictorilor preferaţi, dar şi surse de inspiraţie. Însă niciodată nu s-a gândit să rămână pe pământ străin. A revenit în Prahova pentru că aici este acasă. „Aici am tot! Şi îmi plac locurile mele natale. Este locul unde am familie, unde creez, este locul de unde-mi prind «aripi» picturile şi unde pot ajuta, în felul meu“, ne-a mărturisit Amalia.
test CJ Prahova
Foto: arhiva personală Amalia Suruceanu