Povestea unui jandarm de la Gruparea Mobila Ploiesti, pasionat de arte martiale si forjarea cutitelor

26 Nov 2024 10:33
Mădălin Dima este jandarm din 2006, domeniu spre care s-a îndreptat prin prisma sportului de full contact pe care îl practică de ani buni, considerând că abilitățile sale fizice se mulează perfect pe profilul unei profesii care presupune provocări zilnice, stăpânire de sine, dar și acțiuni ferme, rapide. Avea să constate că artele marțiale, în special kyokushin, care îi conferă nu doar forță fizică, ci și un bun autocontrol îi vor fi elemente esențiale în procesul de forjare. „Artele marțiale mi-au insuflat respect inclusiv față de uneltele cu care «îmblânzesc» metalele. Această abilitate de a controla impulsurile și de a canaliza energia în mod constructiv se reflectă în ambele domenii, fie că este vorba despre un meci pe tatami sau despre modelarea unei lame de cuțit”, ne-a mărturisit colegul nostru.

Până la primul rezultat care să corespundă alteptărilor lui în domeniul „modelării“ fierului, Mădălin susține că a fost cale lungă. Nu știa de unde să înceapă, punea sute de întrebări pe grupurile de profil de pe rețelele de socializare, încerca, greșea, studia iar și iar tehnicile, o lua de la capăt… Și tot așa până când, într-o zi, a reușit să dea forma dorită unei bucăți de metal. Etapele obținerii unui cuțit, realizat manual, sunt multe, iar în discuția cu el, interlocutorul nostru ne-a purtat, asemenea unui profesionist, prin toate detaliile tehnice. Unele care presupun cunoștințe despre fizică, chimie, manualitate, dar și un „munte“ de răbdare. Lama și mânerul cuțitului sunt cele mai pretențioase, nepermițându-i creatorului urmă de greșeală.

Ca în orice meșteșug, îți cauți un stil care să te reprezinte, dar și un mentor. Iar pasiunea pentru forjare i-a fost încurajată de un artizan local, Nicolaie Cristian, cel care i-a deschis ochii asupra frumuseții și complexității acestei îndeletniciri. Astăzi, Mădălin lucrează după o tehnică japoneză - brassmai sau cumai – prin care împinge lucrul cu metalele la alt nivel față de o simplă forjare. „Introducând cupru, alamă sau nichel în forjările mele, automat lucrurile se complică și, uneori, șansele de reusită sunt de 10% sau chiar mai puțin. Din aceasta cauză sunt printre puținii oameni din România care prezintă cuțite forjate sub tehnica brassmai sau cumai“, a completat Mădălin.

Atelierul său se află într-o zonă pitorească din județul Prahova, la mai bine de 50 kilometri de Ploiești. În ciuda distanței, timpul petrecut în mijlocul naturii și al fierului încins este pentru el o adevărată răsplată. Mădălin are o predilecție pentru cuțitele de bucătărie. „Fiecare lucrare a mea are o personalitate, o poveste. Mă mândresc că munca mea ajunge în locuri îndepărtate, de la Dubai la Statele Unite și la bucătari renumiți din România”, ne-a mărturisit Mădălin Dima.

Fiecare bucată de metal pe care o ține în mână înseamnă o provocare. Dar după atât studiu și ani de muncă, de colaborări cu pasionați într-ale prelucrării unor astfel de materiale care par inabordabile, Mădălin este încântat că nu este metal care să-i reziste, nu este bucată de fier care să-i apară în cale și care, ulterior, să nu capete o formă.

Prin dedicarea sa, Mădălin Dima nu doar că își urmează visurile, ci îi și inspiră pe alții să își descopere talentele ascunse. Orice hobby este „hrană“ pentru suflet și minte.

Cu creațiile sale, Mădălin participă la tot felul de expoziții de profil, dar este prezent și în spațiul online. Chiar dacă pasiunea îi ocupă mult timp, colegul nostru nu-și neglijează familia, iar la serviciu este unul dintre oamenii de bază ai echipei Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui!
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677