Municipiul Ploiești a adăugat în galeria Cetățenilor de Onoare două nume noi: doamnele profesor Antoneta Trifu și Marilena Eftimie. Reprezentanții Municipiului Ploiești au conferit, astăzi, în plenul Consiliului Local, titlul “Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești” doamnelor profesor Marilena Eftimie și Antoneta Trifu, pentru contribuția deosebită adusă de-a lungul carierei la îmbogățirea zestrei culturale și formării personalităților copiilor și tinerilor ploieșteni.
” Doamnele profesor Antoneta Trifu și Marilena Eftimie sunt asociate, prin natura activității desfășurate, cu copiii din orașul nostru, începând cu cei mai mici și până la cei care, nevrând parcă să se desprindă din minunata lume a copilăriei pășesc, ușor, în adolescență.Dansul și teatrul sunt cele două lumi magice în care aceste adevărate maestre au însoțit și îndrumat copiii ploieștenilor de-a lungul a peste jumătate de secol. Mii de copii s-au bucurat, pe întreaga perioadă a cursurilor coordonate de cele două ambițioase și talentate profesoare, de farmecul pe care arta coregrafică și cea dramatică au reușit să le insufle micuților ploieșteni, care le-au considerat, adesea, cea de a doua mamă”, a transmis municipalitatea.
”Copilăria inundă bătrânul bulevard” și ”Festivalul teatrelor de revistă pentru copii”, cele două manifestări artistice emblematice care au fost inițiate și care dăinuie, peste timp, grație profesionalismului, dăruirii și tenacității celor două inimoase profesoare, au avut un atât de mare impact în rândul copiilor și, firește, al părinților acestora, încât, indiferent de impedimentele pe care le-au întâmpinat, s-au desfășurat, constant, de-a lungul a peste jumătate de secol.
Profesionalismul cu care au fost organizate și, implicit, valoarea confirmată de numeroasele premii și titluri câștigate la concursurile naționale și internaționale au fost argumente suficiente pentru ca implicarea administrației locale să fie constantă și necondiționată.