Premieră în Prahova: delegație a Regatului Cambodgiei

09 Jul 2017 09:22
Prefectul Județului Prahova, Ioana Mădălina Lupea, s-a întâlnit ieri cu delegația Regatului Cambodgiei, condusă de E.S. Ouch Borith " Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională.
La întâlnire a participat domnul Valeriu Arteni, Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României de la Hanoi " Republica Socialistă Vietnam, și Mihaela Hristache - Director Relații Interne și Internaționale al Camerei de Comerț și Industrie Prahova. Din delegație au făcut parte reprezentanți ai Camerei de Comerț Cambodgia și ai unor importante companii din această țără.
Delegația efectuează o vizită în județul Prahova, pentru identificarea unor oportunități concrete de cooperare la nivel administrativ, economic, comercial și investițional.
Prefectul județului Prahova și E.S. Ouch Borith au agreat necesitatea stabilirii unor relații, atât la nivel instituțional, între reprezentanții administrației locale și județene, ai mediului de afaceri, cât și a schimburilor economice, comerciale și investiționale, în vederea sprijinirii și dezvoltării relațiilor dintre cele două țări.
Vizita aceasta reprezintă o premieră pentru județul Prahova.

foto: Prefectura Prahova

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677