Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a făcut, marți, o vizită refugiaților ucraineni cazați la EDU-CAMPUS CONCORDIA în Ploiești. Principesa Maria a fost întâmpinată de reprezentanții Organizației Umanitare CONCORDIA și de voluntarii Asociația Mozaic Comunitar Ploieşti. Alteța Sa Regală a vizitat campusul și i-a cunoscut pe cei care lucrează îndeaproape zi de zi cu refugiații. Totodată a oferit donații refugiaților cazați în campus, a discutat cu aceștia și și-a arătat compasiunea față de situația grea prin care aceștia trec de la începutul războiului. „Alteța Sa ne-a fost aproape chiar de la începutul războiului și suntem onorați că ne-a vizitat și în aceste momente provocatoare. În decursul anilor, am simțit întotdeauna sprijinul Principesei Maria, fiind unul din oamenii cu suflet mare care înțelege pe deplin misiunea organizației noastre”, a transmis declară Matache Elena, Director Executiv Programe și Proiecte CONCORDIA România.
De la începutul crizei din Ucraina, Organizația Umanitară CONCORDIA, alături de parteneri săi, a ajutat peste 400 de persoane de persoane refugiate, oferind cazare și mese, consiliere psihologică, produse de igienă și îmbrăcăminte, acces la servicii medicale, transport și suport pentru organizarea formalităților de transfer către alte destinații.
_______
O donație de 100 de lei înseamnă noapte de cazare, înseamnă o noapte de siguranță.
Donează online, aici: https://www.concordia.org.ro/ajuta-si-tu/doneaza-online/
sau
CONT RON: RO32 RZBR 0000 0600 0240 8036
CONT EUR: RO16 RZBR 0000 0600 0240 8033
CONT USD: RO59 RZBR 0000 0600 0240 8035
sursa Organizația Umanitară CONCORDIA